Germania a suspendat temporar procesul de certificare Nord Stream 2
Germania a suspendat certificarea celebrei Nord Stream 2. Construcția gazoductului a fost finalizată pe 10 septembrie.
Potrivit AP, autorităţile din Germania susţin că noua conductă prin care se transportă gazele din Rusia către Europa, nu respectă legile locale. Conform autorităţilor germane, acest lucru poate reprezenta doar un argument birocratic, însă poate avea un impact major asupra pieţelor de energie, mai ales în contextul crizei energetice pe care Europa o traversează.
Construcția gazoductului Nord Stream 2 a fost complet finalizată în dimineața zilei de 10 septembrie, a anunțat Gazprom, citată de TASS. Potrivit companiei, anul acesta pot fi furnizați 5,6 miliarde de metri cubi de gaz prin conductă. Acțiunile Gazprom au crescut la bursa de la Moscova cu 1,36%, până la 330 de ruble (4,53 dolari) pe acțiune după veste. SUA și unele state din Europa de Est care se tem că rușii vor folosi noua conductă ca armă de presiune și șantaj au încercat să blocheze proiectul care conectează gazul rusesc direct de Germania.
"În cadrul unei ședințe a Gazprom, președintele consiliului de administrație, Alexey Miller, a anunțat că la ora 8:45 ora Moscovei, construcția gazoductului Nord Stream 2 a fost complet finalizată", a transmis compania. Conducta de gaz ar putea fi pusă în funcțiune până la sfârșitul anului. Potrivit Gazprom, anul acesta pot fi furnizați 5,6 miliarde de metri cubi de gaz prin Nord Stream 2.
Bloomberg a relatat pe surse că Gazprom intenționează să înceapă furnizarea de gaze prin prima conductă a Nord Stream 2 de la 1 octombrie și prin ambele conducte - până la 1 decembrie. Gazoductul Nord Stream 2 are două conducte cu o capacitate totală de 55 miliarde metri cubi pe an, pornind de pe coasta rusească prin Marea Baltică până în Germania. Proiectul a fost suspendat în decembrie 2019 după ce compania elvețiană Allseas Group a renunțat la instalarea țevilor din cauza amenințării cu sancțiuni din partea SUA. Din decembrie 2020, construcția conductei de gaz a fost reluată.
Proiectul a atras critici din partea Statelor Unite, Ucrainei și a unor membri din UE. Rusia a declarat joi că pomparea de gaz prin Nord Stream 2 nu va începe până când autoritatea de reglementare germană nu va da undă verde.
Ce este Nord Stream 2 și de ce este controversată
Deoarece Nord Stream 2 ocolește Ucraina, Kievul ar putea pierde aproximativ 2 miliarde de dolari anual, plăți de la Kremlin, parte a unui contract de tranzit pentru gazul rusesc care urmează să se încheie în 2024. Ucrainenii se tem că Nord Stream 2 va face ca Rusia să fie și mai agresivă față de Kiev, motiv care a avut și cea mai dură opoziție față de proiect. Dacă Ucraina nu mai servește drept țară de tranzit pentru gazul rusesc, autoritățile ucrainene se tem că Moscova se va simți mai puțin constrânsă în conflictul din estul Ucrainei, unde armata se luptă cu separatiștii controlați de Kremlin. Ucrainenii se tem că Vladimir Putin nu ar mai putea fi presionat pentru a ajunge la un compromis cu Kievul în negocierile pentru a pune capăt războiului de șapte ani.
Nu doar Ucraina se teme de Nord Stream 2, membri UE precum Polonia și țările baltice, dar și SUA acuză că rușii se vor folosi de noul gazoduct pentru a-și extinde influența în Europa și a face presiuni politice și economice.
Gazprom a început construcția conductei de 1.200 km lungime din Rusia în Germania în urmă cu cinci ani. Proiectul de 11 miliarde de dolari a fost oprit la sfârșitul anului 2019, când președintele american de atunci, Donald Trump, a impus sancțiuni. Construcția a repornit aproximativ un an mai târziu, când Rusia și-a trimis propriile nave de construcţie, scrie Reuters. Gazoductul va dubla capacitatea anuală de export la 110 miliarde de metri cubi, aproximativ jumătate din totalul exporturilor anuale de gaze din Rusia către Europa.
Potrivit ministrului rus de externe Serghei Lavrov, eforturile guvernului american de a opri construcția prin sancțiuni și presiuni politice ”au eșuat”. Cu toate acestea, a adăugat el pentru Bloomberg, „există încă un atac frontal asupra Nord Stream 2”, în ciuda faptului că „toată lumea știe că americanii au realizat că va fi finalizată”. Pentru ruși, gazoductul este o victorie nu doar economică, ci și politică. „Cred că acest gazoduct nu va livra niciodată gaz”, promitea senatorul american Ted Cruz în decembrie anul trecut, cerând Casei Albe sancțiuni severe împotriva conductei finanțate de Rusia, scrie Deschide.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News