Data publicării:

Germania a anunţat că va livra Ucrainei primul din cele patru sisteme avansate de apărare aeriană IRIS-T. Kievul vrea și tancuri

Autor: Dan Carp
WhatsApp
De ce Zelenski le cere soldaților ruși care vor fi trimiși la război în Ucraina să se tatueze / Foto: Facebook Volodimir Zelenski
De ce Zelenski le cere soldaților ruși care vor fi trimiși la război în Ucraina să se tatueze / Foto: Facebook Volodimir Zelenski

Germania a anunţat că va livra Ucrainei primul din cele patru sisteme avansate de apărare aeriană IRIS-T, pentru a o ajuta să respingă atacurile cu drone.

Anunţul a fost făcut sâmbătă de ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, în timpul unei vizite surprize la Odesa. Portul de la Marea Neagră a fost, în ultimele zile, ţinta atacurilor ruse cu drone kamikaze de fabricaţie iraniană.

Ministrul Christine Lambrecht a avut convorbiri cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, într-un buncăr subteran, pe fondul sirenelor de avertizare a raidurilor aeriene. Este prima ei vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse.

'În câteva zile vom livra acest sistem foarte modern', a declarat Lambrecht pentru postul de televiziune ARD. Informaţia conform căreia Germania ia în considerare trimiterea în Ucraina a sistemului de apărare sol-aer IRIS-T, care costă 150 de milioane de euro, a apărut din luna mai.

Potrivit agenţiei Reuters, armata germană nu deţine în prezent acest sistem, relatează Rador. Lambrecht a ajuns la Odesa de la Chişinău, unde s-a întâlnit cu ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi.

Radio Chişinău transmite că Germania a promis să ajute Republica Moldova să achiziţioneze drone militare şi alte echipamente, în efortul guvernului moldovean de întărire a apărării. Din capitala moldoveană, ministrul german a îndemnat statele occidentale să nu se lase decurajate, în înarmarea Ucrainei, de ameninţările conform cărora Rusia ar putea folosi arme nucleare. 

Ucraina cere și tancuri din Germania

 

Conducerea ucraineană cere guvernului german de câteva săptămâni să autorizeze livrarea de tancuri de luptă moderne care ar putea face diferenţa în lupta împotriva trupelor ruse. Nicio ţară NATO nu a furnizat până acum Kievului tancuri de luptă occidentale. Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că nu vrea să fie singurul care să livreze astfel de arme şi doreşte să adopte decizii doar în consultare cu aliaţii săi occidentali.

Referitor la această solicitare, Lambrecht a reiterat la Odesa că Germania va continua să se coordoneze cu partenerii săi asupra unor astfel de decizii majore.

Guvernul german a livrat până acum Ucrainei arme în valoare de 734 de milioane de euro.

Christine Lambrecht a fost nevoită să se adăpostească într-un buncăr timp de 45 de minute din cauza unei alarme de raid aerian.

Lupte grele la Liman. Armata rusă s-a retras

 

Armata rusă a anunţat sâmbătă că 's-a retras' din oraşul Liman, un important nod feroviar din estul Ucrainei, pe care soldaţi ucraineni afirmaseră că îl 'încercuiseră' în ultimele ore, transmite AFP.

'Ameninţate să fie încercuite, trupele aliate au fost retrase din Liman spre linii mai favorabile', a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat.

Puţin mai devreme, ucrainenii afirmaseră că au 'intrat' în Liman, oraş din regiunea Doneţk, anexată vineri de Moscova. 

Într-un mesaj virulent, Ramzan Kadîrov a regretat că general-colonelul responsabil de operaţiunile din jurul Limanului, Aleksandr Lapin, 'nu le-a furnizat comunicaţiile, interacţiunea şi aprovizionarea cu muniţii necesare' soldaţilor implicaţi în apărarea acestui oraş, de unde ruşii s-au retras sâmbătă în beneficiul ucrainenilor.

Liderul cecen, care conduce cu o mână de fier republica din Caucaz, a pus la îndoială lanţul de comandă. 'Nepotismul în armată nu va conduce la nimic bun. Nu există loc pentru nepotism în armată, mai ales în momentele dificile', a insistat el.

Dinamica trupelor Kievului pe teren de la declanşarea contraofensivei la începutul lui septembrie a împins Rusia să anexeze de urgenţă patru regiuni ucrainene şi să decreteze mobilizarea a sute de mii de rezervişti civili.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel