Gerard Pique a recunoscut problemele pentru startul modest al Barcelonei
Gerard Pique dă vina pe meciurile jucate de Barca în SUA şi Japonia pentru startul modest din La Liga.
Fundaşul Gerard Pique pune startul neconvingător al echipei de fotbal FC Barcelona în acest sezon de La Liga pe seama turneelor efectuate de catalani în vară în SUA şi Japonia, relatează Reuters. Barca a învins-o greu pe Villarreal în meciul de marţi şi ocupă locul 4 cu 10 puncte din 6 meciuri, dar a pierdut toate partidele din deplasare.
Nu am reuşit să ne antrenăm mult timp, am avut atâtea călătorii şi meciuri şi există jucători care nu sunt în formă, iar alţii au avut probleme cu accidentările. Presezonul nu ne-a ajutat, dar aici e Barca şi nu există scuze, a declarat Pique.
În iulie, Barcelona a jucat cu Chelsea şi Vissel Kobe în Japonia, înaintea unui meci cu Arsenal, Trofeul Joan Gamper, pe Camp Nou.
Campioana Spaniei s-a deplasat apoi în SUA, unde a jucat de două ori cu Napoli, la Miami şi în Michigan. Şase zile mai târziu a urmat meciul cu Athletic Bilbao, în care bascii s-au impus cu 1-0.
Uruguayanul Luis Suarez este unul dintre jucătorii care au intrat în colimatorul fanilor pentru lipsa lui de formă, dar Pique i-a luat apărarea: Înţeleg că fanii trebuie să aibă opinia lor şi o pot exprima, dar nu aş da prea mare atenţie acestui fapt. Noi vrem să câştigăm fiecare meci la 4-5 goluri, dar nu este posibil mereu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News