Data publicării:
George Scutaru, despre cel mai negru scenariu pentru România în contextul războiului Ucraina - Rusia: Ar intra imediat în vigoare acea retorică a drepturilor istorice
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul reputatului think tank New Strategy Center. a spus de ce este important ca România să evite o graniță comună cu Federația Rusă.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul reputatului think tank New Strategy Center, a spus de ce este important ca România, la fel ca întreaga comunitate internațională, să ajute Ucraina în războiul în fața invadatorului rus:
„Revenind la ajutorul pentru Ucraina, acesta este fundamental. Trebuie să înțelegem că dacă ne-am confrunta cu o victorie a rușilor în Ucraina, nu ar fi doar Ucraina înfrântă. În acest moment, la nivelul întregii propagande ruse, retorica este foarte clară: Federația Rusă se luptă cu SUA și NATO în Ucraina. O victorie a lor acolo ar fi o victorie împotriva Statelor Unite ale Americii, împotriva NATO, împotriva Uniunii Europene, practic o victorie a autoritarismului lui Vladimir Putin.
CITEȘTE ȘI - Belarusul ar putea să intre în războiul din Ucraina dacă este 'invadat' (diplomat rus)
Pentru România, dacă s-ar ajunge la posibilitatea unei victorii, măcar și parțiale a Rusiei, la ocuparea litoralului Ucrainei, sunt absolut convins că Rusia ar ocupa și Republica Moldova. Ar intra imediat în vigoare acea retorică a drepturilor istorice, s-ar găsi pretextele unei așa-zise politici de asuprire a populației rusofone, a transnistrenilor, și Rusia n-ar ezita să ocupe Republica Moldova, ceea ce ne-ar aduce în situația deosebit de dificilă. Din perspectiva mea, coșmarul geopolitic al României este să-i avem pe ruși, din nou, pe Dunăre sau pe Prut.
Pentru România trebuie, cu tot ceea ce poate, și putem mult, pentru că suntem un hub umanitar, ajutăm Ucraina foarte mult, indiferent de problemele istorice care au fost și mai sunt, să existe acest stat independent numit Ucraina. Consecințele pentru România vor fi mult mai grave peste 30-40-50 de ani din cauza Rusiei, dacă vom avea graniță comună cu ei. Trebuie să evităm o graniță comună cu Federația Rusă“, a spus, la Defense România, George Scutaru.
În urma așa-ziselor referendumuri care au avut loc în toamna anului trecut, Federația Rusă consideră că aproape tot litoralul ucrainean la Marea Neagră este acum teritoriu rus. Singura regiune neocupată din zona de sud a Ucrainei este Odesa, aceasta având graniță cu România pe Dunăre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News