George Michael, bolnav de pneumonie, luptă contra unei noi maladii
George Michael, internat la clinica AKH din Viena din cauza unei pneumonii severe, luptă contra unei noi maladii pulmonare, potenţial mortală, care împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin, potrivit presei britanice, citată de music-news.com.
Artistul britanic a fost internat săptămâna trecută la clinica AKH din Viena. Sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a cântăreţului a anunţat că acesta şi-a amănat toate concertele incluse în turneul său european "Symphonica".
Presa austriacă a publicat în ultimele ore o serie de articole în care se afirmă că George Michael a dezvoltat o nouă maladie pulmonară - sindromul de detresă respiratorie acută, care împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin.
Potrivit presei internaţionale, cântăreţul britanic, în vâstă de 48 de ani, foloseşte la clinica vieneză un pat special, care îl ajută să lupte mai bine contra acestei maladii periculoase. Patul (Triadyne Proventa) costă aproximativ 100.000 de lire sterline şi este folosit de persoanele cu probleme respiratorii. Pacienţii sunt legaţi de acest pat şi apoi înclinaţi, pentru a scădea presiunea din plămâni.
George Michael este în stare critică, ceea ce înseamnă că ar putea să moară. Încă nu cunoaştem motivul pentru care pneumonia afectează mai mult anumiţi oameni în comparaţie cu alţii. Însă, dacă eşti un pacient de vârstă mijlocie şi ai deja alte probleme de sănătate, precum o boală a sistemului imunitar, prognoza ta medicală nu e prea bună", a adăugat medicul Carol Cooper.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News