
Primarul din Neamț susţine că este un moment tensionat profesori, care a culminat cu o perioadă de greva prelungită, care a pus elevii în situaţia critică de a nu încheia anul şcolar.
'În mod cert, cererile cadrelor didactice sunt juste şi bine întemeiate. Înţelegem acest lucru şi întotdeauna am susţinut un sistem educaţional calitativ. Suntem conştienţi că educaţia este condiţia primordială a dezvoltării ţării noastre, iar ca şcoala să pregătească temeinic generaţiile viitoare, este necesar să investim atât în infrastructura necesară activităţii educaţionale, cât şi în pregătirea şi remunerarea adecvată a resursei umane, adevăratul motor al sistemului', susține preşedintele PNL Neamţ.
Acesta susține că PNL respectă munca şi eforturile tuturor cadrelor didactice şi a personalului auxiliar din judeţul Neamţ:
'În acest moment, Guvernul României înţelege cererile sindicatelor din învăţământ şi este deschis la consultări în continuare, prioritizând soluţionarea optimă a acestei situaţii. (...) Răspunsul imediat al Guvernului la cererile sindicatelor de majorare a salariilor cu până la jumătate este limitat de realităţile bugetare şi acest lucru nu poate fi schimbat. România trebuie să rămână în echilibru economic, pentru a nu declanşa o criză financiară care ar afecta întreaga societate. Limitările bugetare impun guvernanţilor imposibilitatea de a oferi, în acest moment, promisiunea unor majorări suplimentare, fără a lua în considerare riscurile pe care acest lucru le-ar atrage de la sine pentru întreaga ţară, de la blocarea mai multor proiecte mari de investiţii până la imposibilitatea de a garanta echilibrul economic în perioada următoare'.
George Lazăr a făcut apel pentru ca profesorii să se întoarcă la catedră:
'Suntem în pragul examenelor naţionale, elevii noştri îşi aleg viitorul cu timiditate şi emoţii, iar dumneavoastră, dascălii lor, sunteţi cei de care au nevoie pentru a-i îndruma, a-i susţine şi a le deschide noi drumuri. La fel ca ei, ca părinţii îngrijoraţi ai acestora, ne bazăm pe harul didactic cu care sunteţi înzestraţi pentru a colabora în acest demers şi a reveni la catedră. Dragi dascăli, elevii vă aşteaptă în clase'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie, cu Mihai Voropchievici. Negru la Vârsători, săptămână plină de reuşite pentru Capricorni
- Olguța Berbec nu se lasă, după ce Niculina Stoican a câștigat procesul: "Merg mai departe. Toată lumea cunoaște adevărul"
- Ţara Galilor a impus limită de viteză de 20 km/h în localitate. Şoferii români, metodă prin care evită să îşi piardă carnetul
- Problemă mare pentru România în 2024 cu prezidenţialele. PNL, PSD, AUR sau USR, cine câştigă
- Pantofii, căştile şi telefonul Laurei Roşca, DJ Lalla, au fost găsite pe malul mării
- Raed Arafat, răspuns ironic pentru primarul din Galaţi, Ionuţ Pucheanu. "Cei deranjaţi de Ro-Alert să nu pună telefonul lângă pat, să îl pună afară"
- Vremea în octombrie. Elena Mateescu, şefa ANM, anunţă la ce temperaturi să ne așteptăm în a două lună de toamnă
- Paracetamolul, pe locul 1 la cauze de toxicitate gravă asupra ficatului. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. "Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală"
- România încă are localități ca acum 100 de ani, în care se pot turna filme precum Moromeții. "La noi e simplu să găsești o lume din trecut și în zilele noastre"
- Elon Musk, pus la punct de Ministerul german de Externe în doar câteva cuvinte pe Twitter