Data actualizării:
Data publicării:

George Ivaşcu, planuri pentru clădirea noii opere din Iași

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul Culturii George Ivaşcu a afirmat că se va construi o clădire pentru Opera Naţională Română din Iaşi, iar din acest an va fi reabilitată şi clădirea Filarmonicii. 

Ministrul Culturii George a declarat că se află la Iaşi pentru ca împreună cu autorităţile locale să identifice şi obiectivele culturale care necesită finanţare. 'În prima mea vizită în Iaşi venim cu această veste. Mergem să identificăm locuri pentru Opera Naţională, Filarmonică, şi alte obiective pe care le vom identifica împreună', a declarat ministrul Culturii.

El a evitat să facă o referire la cuantumul sumei care va fi alocată pentru cele două obiective, afirmând în acest sens că trebuie făcut studiul de fezabilitate. 'Deocamdată trebuie să facem studii de fezabilitate, tot ceea ce înseamnă proiectare. Una este o sală de 200 de locuri, alta este o sală de 500 de locuri. În funcţie de ce se va dori, de proiecte, se vor aloca şi bani. (...) Filarmonica va intra în reabilitare şi cred că începând din anul acesta, foarte curând, asta însemnând câţiva ani, veţi avea o filarmonică nouă şi frumoasă', a declarat ministrul Culturii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a explicat că în apropierea Filarmonicii există un teren unde poate fi amenajată o sală de concerte pentru Opera Naţională Iaşi, cu 800 de locuri. 'Am identificat un teren în curtea Filarmonicii. Noi avem studiul de fezabilitate pentru o sală de concerte pentru 400 de locuri.

În noile condiţii, cu banii de la Guvern vrem să refacem studiul de fezabilitate pentru 800 de locuri care să deservească Opera din Iaşi, Filarmonica şi spectacolele mari. Este un ansamblu, un mall al culturii, acolo fiind Universitatea de Arte, Liceul Octav Băncilă, fiind Filarmonica. O sală de Operă, de spectacol, este necesară în acea zonă. E o zonă generoasă dar mai avem şi alte posibilităţi', a declarat Marcel Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel