Data actualizării: 11.05.2023 10:44
Data publicării: 11.05.2023 10:37

George Ivaşcu, destăinuiri de suflet. "Teatrul trebuie să mă transforme, să mă emoţioneze, să se întâmple ceva cu mine, pentru că de-aia vin!"

foto: George Ivaşcu, Facebook

Mărturisiri ale celui care este actorul, profesorul, decanul, fost ministru al Culturii şi, întâi de toate, omul George Ivaşcu!

George Ivașcu este cunoscut publicului datorită rolurilor sale de pe scenă și din filme, dar și pentru proiectele culturale pe care le-a desfășurat. Decanul Facultății de Teatru, George Ivașcu, poate fi văzut în serialul Clanul, jucând rolul Pelicanu'. Puţini ştiu că George Ivașcu este iniţiatorul proiectului „Aleea Celebrităţilor” din Piaţa Timpului din București şi a fost ministrul Culturii timp de aproape un an. Este cofondatorul Teatrului Metropolis din Bucureşti.

Copilărie pe maidan

George Ivașcu s-a născut pe 15 februarie 1968 la București. Este un loc care îi e foarte drag și de care îl leagă multe amintiri. Când se gândește la copilărie, actorului îi vine în minte casa bunicilor pe care o consideră „casa poveştilor, locul în care am învăţat să spun 'Înger, îngeraşul meu!', de la bunica mea”, s-a destăinuit actorul pentru Agerpres.

De asemenea, actorul își aduce aminte cu nostalgie de prietenii din copilărie și de maidanul unde se adunau să joace fotbal sau hoții și vardiștii. „Era foarte frumos că ne întâlneam, aveam maidanul nostru unde jucam fotbal şi ţin minte că era competiţia între blocul 56, în care locuiam eu, cu blocul 58, cu 61, şi era o comunitate, de fapt. Minunat!”

Bacău Fest Monodrame

Spectacolul de monodramă trebuie să fie un act de mărturisire, consideră actorul George Ivaşcu, prezent în aceste zile în juriul celei de-a XXIX-a ediţii a Bacău Fest Monodrame.

Într-un interviu acordat Agerpres, George Ivaşcu spune că această ediţie a avut în prim plan calitatea şi performanţa şi că a descoperit, cu această ocazie, omul-actor. Când zic omul-actor mă refer la faptul că cei care au câştigat şi cei care au fost în prim planul discuţiilor au fost actorii care au luat ideea asta de monodramă, de one man show, nu pentru a lucra cu sine, ci a se împărtăşi publicului, a se mărturisi publicului, a-şi pune sufletul pe tavă. Şi aici a fost foarte frumos că spectacolele care au fost apreciate şi de public, nu numai de noi, au fost cele în care a fost omul-actor, adică omul ăla avea o poveste de împărtăşit cu publicul şi, într-un mod foarte vulnerabil, foarte deschis, spunea ce are pe suflet, a arătat el.

În cadrul aceluiaşi interviu, actorul şi profesorul George Ivaşcu a vorbit şi despre proiectele la care lucrează, despre colaborarea în teatru sau film cu foştii săi studenţi, dar şi despre rolul pe care îl are în serialul Clanul. Mie îmi plac rolurile provocatoare, care mă scot dintr-un confort. Caut tipul ăla de roluri care să mă provoace profesional şi, în acelaşi timp, să surprind publicul cu un alt tip de abordare, mărturiseşte George Ivaşcu.

Despre arta de pe scenă şi emoţiile din public

Actorul consideră că un profesor care predă arta actorului trebuie să fie dăruit şi să simtă elevul. "Trebuie să înţeleagă că pedagogia, mai ales cea de teatru, este pedagogie vocaţională. Nu poţi defini talentul, el este o noţiune. Ce este talentul? E o sumă de calităţi şi uneori defecte, care te pot face special. Nu există un standard de frumuseţe, ci un standard de armonie, iar tu, ca profesor, trebuie să ştii să armonizezi în copilul respectiv, care vine cu un bagaj de cunoştinţe, de educaţie, poate diferite faţă de cele la care te obligă profesia, căci până la urmă, este o profesie, că de aceea întotdeauna îi întreb pe studenţi care e diferenţa între actorie şi arta actorului, pentru că actoria este o meserie.

Profesia înseamnă un reflex, un ansamblu de reflexe condiţionate, adică ştii că a bătut gongul, ştii că s-a aprins lumina, că sunt lucruri de care trebuie să fii conştient, ştii că vine camera de filmat într-un fel, că e prim plan, joci altfel, că e plan general, joci altfel... Adică sunt nişte detalii profesionale pe care trebuie să le înveţi, asta e actoria.

Ce este arta actorului? Aici începe de fapt esenţa. Cu ce ne ocupăm noi? Dacă pictorul ştim că are culoare, pensulă şi naşte tablouri, dacă ştim că muzicianul are pian, notele ş.a.m.d., textul nu-i al nostru, e al unui autor, că este el Shakespeare, Moliere, decorul îl face un scenograf, costumul îl face, tot aşa, un scenograf, deci nu vii cu costumul de acasă, repet, vorbele nu sunt ale tale, iar tu ce ai? Emoţia, capacitatea de a te emoţiona public, adică de a trece de la râs la plâns, de la iubire la ură şi aşa mai departe, ceea ce presupune convenţia respectivă, spectacolul, deci arta de a te emoţiona în mod public şi de a emoţiona publicul, pentru că, aşa cum spunea Caragiale, un spectacol nu are valoare dacă publicul nu pleacă cu o lacrimă de râs sau de plâns. O spunea Caragiale şi cred că avea dreptate.

De acord, teatrul poate aborda temele astea, dar trebuie să mă şi modifice, să mă transforme, să mă emoţioneze, să se întâmple ceva cu mine, pentru că de aia vin, pentru că, aşa cum spuneam, ea este o puncte de comunicare şi de mărturisire a unor probleme pe care le trăim împreună. Banalul, în "Romeo şi Julieta", "te iubesc"-ul ăla. Acel "te iubesc" trebuie să mă emoţioneze şi pe mine pentru că altminteri sunt doar un om care se uită la doi tineri actori care, ok, spun "te iubesc" pe scenă şi nimic mai mult. Dacă nu se petrece şi cu mine această chimie şi nu mă face să visez la fel de frumos ca şi Romeo şi Julieta înseamnă că rămânem două entităţi separate: public şi spectacol. Deci, dacă reuşim să facem această punte de legătură, cred că asta e esenţial" a explicat actorul.

Regrete ascunse

George Ivaşcu are un mare regret: "Lumea nu mai citeşte poezie. De ce? Pentru că trăim într-o permanentă verbalizare concretă, prin zona asta în care trebuie să ne descurcăm, în care aproape totul este despre bani, poveri, taxe ş.a.m.d.. Suntem din ce în ce mai prinşi de proză decât de poezie. Asta m-ar interesa. Nu mă simt pregătit. Cu toată experienţa mea, cred că voi fi un moşulică simpatic, care va putea să-şi împărtăşească din experienţă, pentru că eu cred că recitalul sau tipul ăsta de spectacol de monodramă trebuie să fie un act de mărturisire. Şi aici cred că aş putea vorbi despre experienţa mea umană, dar cu ajutorul versurilor. Nu trebuie să am spectatori mulţi, trebuie doar să am oameni care să creadă că în noi mai există şi puţină poezie, de a ne îndrăgosti în continuare indiferent de vârsta pe care o avem, de asta ne bucurăm de primăvară, de aia ne bucurăm de Crăciun, pentru că undeva în noi mai există şi zona asta de poezie, de aia cântăm sau ascultăm diverse cântece, pentru că ele cuprind o anumită poezie.

Proiecte noi în pregătire

"Eu m-am reîntors cu toată energia în Facultate şi mă bucur foarte tare că mult timp îl aloc studenţilor, fie că sunt ai mei sau nu, faptul că sunt în comisiile de admitere, comisiile de licenţă şi asta îmi ocupă cel mai mult timp, apoi Clanul (...) m-au sunat de la producţie să le spun zilele în care nu pot să merg la filmări, fiindcă am spectacole sau am treabă cu studenţii la comisia de licenţă şi, deci, câteva zile voi fi acolo. La Clanul vom începe în curând sezonul trei, pentru că se pare, cel puţin din câte aud şi din câte se spune, are priză la public şi este altfel decât ce am văzut.

Deci, cu filmările la sezonul trei la Clanul urmează trei luni pline, nu chiar zi de zi, dar oricum vor fi multe zile pline, pentru că uneori trebuie să te trezeşti la 4,00 să mergi la filmări, alteori mergi la culcare la 4,00, fiindcă sunt filmări atât de zi, cât şi de noapte.

Nu vreau să spun acum, dar deja, iată e proiectul-spectacol pe care-l joc în ţară, "Prieteni la cuţite" de Woody Allen, un spectacol pe care îl joc în spaţiul independent. Este un text foarte bun, cu o distribuţie minunată.

Am început încă două proiecte pe care încă nu vreau să le zic pentru că sunt superstiţios, dar sunt două proiecte foarte importante, tot texte foarte bune, cu nişte actori foarte buni, care vor avea premiera în octombrie. Şi iar nu spun, dar deja în septembrie voi face un film artistic, un rol principal. Iura Luncaşu, asta pot să spun, nu pot să spun titlul, pentru că la filme întotdeauna pleci cu un titlu şi după aceea se mai modifică. E o partitură de anvergură, nu povestesc acum. Deci, vara asta n-am unde să plec pentru că am filmări, iar septembrie e plin, odată cu admiterea la facultate - sunt în comisie -, filmul ăsta artistic şi cele două premiere pe care le scot în octombrie. De asemenea, în octombrie încep un alt proiect de teatru, deja e antamat.

Mie îmi plac rolurile provocatoare care mă scot dintr-un confort. Caut tipul ăla de roluri care să mă provoace profesional şi, în acelaşi timp, să surprind publicul cu un alt tip de abordare. Trebuie să recunosc, cu fiecare spectacol, rol o iau de la capăt, dovadă că şi acum, chiar dacă zici "da, dom'ne, Pelicanul este aşa, ca personaj", eu stau cu textul şi deja am învăţat primele secvenţe din episodul unu, ca să fiu liniştit la filmări, citesc episodul doi ca să îmi dau seama cum sunt conexiunile. Am început deja studiul şi, chiar dacă unii spun că joc personajul de două sezoane, tot nu am siguranţa că totul este perfect" a mărturisit George Ivaşcu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News