Geoană despre o posibilă candidatură a lui Băsescu: E anormal
Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a comentat marţi, la Buzău, posibilitatea înscrierii lui Traian Băsescu în curs electorală pentru Primăria Capitalei.
Geoană a declarat că 'este în totalitate anormal ca un fost şef de stat să revină astfel în arena politică'.
Liderul PSRO a adăugat că 'o asemenea situaţie numai în România se întâmplă', iar 'în statele civilizate' un fost preşedinte de ţară reprezintă 'o instituţie' a foştilor şefi de stat, care furnizează expertiză pentru actualul lider al statului.
'În mod normal, un fost şef de stat trebuie să reprezinte o instituţie a fostului şef de stat şi să existe un club al foştilor şefi de stat. Aşa este în America, chiar dacă s-au războit între dânşii, în clipa în care au ieşit din arenă au împreună un nivel de experienţă, de expertiză pe care de foarte multe ori le pun la dispoziţia noului şef de stat', a mai afirmat Mircea Geoană.
Preşedintele PMP Traian Băsescu a precizat, duminică, faptul că decizia sa în privinţa unei candidaturi la Primăria Capitalei este luată, dar o va anunţa la momentul potrivit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News