Data publicării:

Geoană ar vrea să candideze la prezidenţiale în 2014

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
geoana alegeri rezultate psd mihaela dragostea mea
geoana alegeri rezultate psd mihaela dragostea mea

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, într-un interviu acordat portalului "Der Westen", pe care l-a publicat şi pe site-ul personal, că este deschis pentru o nouă candidatură la alegerile prezidenţiale în 2014.

Geoană a fost întrebat dacă va candida din nou pentru mandatul de preşedinte, după ce în urmă cu doi ani a pierdut, în faţa lui Traian Băsescu, scrie Mediafax.

"Am pierdut ultima dată cu câteva mii de voturi mai puţin. Sunt deschis pentru o nouă candidatură în 2014. Rămân vizibil în viaţa publică, dar nu mă voi implica în mod exagerat în politica internă. Românii s-au săturat de politică, nu mai au încredere în noi", a susţinut Geoană.

El a mai spus că actualul guvern are un sprijin de doar 10% în rândul populaţiei, "este epuizat şi ar fi trebuit să se retragă demult".

"În următoarele săptămâni va fi probabil numit un nou şef de guvern. Cred că preşedintele va face această încercare, pentru a schimba opinia publică", a mai spus el, în interviul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel