Data publicării:
Geoană, APEL către Băsescu. "Este sacrificată pe altarul procentelor PMP"
Senatorul PSD Mircea Geoană a făcut un apel către președintele Traian Băsescu.
"Este un apel la echilibru, la întoarcerea către preocupările cotidiene ale românilor. Clasa politică, cu preşedintele în frunte trebuie să strângă rândurile, să acţioneze consensual, cu bun-simţ și responsabilitate, să apere interesele României şi ale cetăţenilor", a scris senatorul PSD, pe blogul său.
Mircea Geoană adăugă că, mai nou, constată că "terenul intern nu-i mai este suficient preşedintelui Băsescu pentru eterna ceartă. Astfel, o temă atât de sensibilă pentru securitatea regională și a întregii Europe precum criza din Ucraina este sacrificată pe altarul procentelor PMP. A supralicita pe tema situaţiei din Ucraina, atunci când la granițele României se întâmplă cea mai gravă criză de securitate din ultimii 20 de ani, mi se pare o abordare lipsită de responsabilitate".
VEZI și: Mircea Geoană explică "gestul extrem" al lui Victor Ponta
Senatorul face un apel către Traian Băsescu ca "măcar la final de mandat şi într-o situaţie de o gravitate fără precedent, preşedintele trebuie să iasă din maioul de campanie şi să îmbrace haina prezidenţială".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News