Geoană, apel către Austria după noul veto la Schengen. Ce ar vrea să facă din poziția de președinte /video
Data ridicării controalelor la frontierele terestre interne cu România și Bulgaria încă nu a fost stabilită și va necesita o nouă decizie a Consiliului Uniunii Europene, conform unui comunicat oficial emis după reuniunea miniștrilor de interne ai UE de joi.
Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale, a avut o reacție în urma comunicatului de presă:
„Austria a exercitat încă o dată dreptul de veto, blocând decizia Consiliului JAI pentru ca România să intre în spațiul Schengen și cu spațiul terestru. Este un nou gest jignitor și ostil la adresa României. Am avut toată înțelegerea timp de 10 ani de zile de când România trebuia să fie de drept membru al spațiului Schengen. Am așteptat, poate cu prea multă răbdare, alegerile parlamentare din Austria. Dar se pare că această politică de discriminare și de jignire permanentă a României continuă. Fac un apel către liderii de la Viena, care se vor instala după terminarea negocierilor pentru formarea noului guvern să înceteze acest joc ostil și populist la adresa țării noastre.
Avem interese economice mari, avem mize importante la nivel european, avem un război la răsărit. Sunt lucruri mai importante pe care trebuie să încercăm să le facem împreună. Iar dacă acest joc ostil și jignitor la adresa țării noastre va continua, va trebui ca și statul român, viitorul președinte, viitorul Parlament, viitorul Guvern, noi toți, să începem să ne apărăm cu multă fermitate și convingere dreptul nostru a putea fi pe picior de egalitate cu toți ceilalți europeni. Încă o dată, acest blocaj de natură pur populistă și electoralistă a durat deja prea mult. Apelul meu, plin de înțelepciune și de fermitate, e să găsim punți pentru a depăși acest moment și să nu transformăm relația noastră bilaterală într-un câmp de încleștare, în care statul român își poate folosi toate pârghiile de putere pentru a face dreptate și pentru a nu lăsa o astfel de atitudine nepedepsită. E perioada electorală și în România și de aceea nu vreau să fac o critică de fond a precedenților de la București, care de prea multă vreme tergiversează măsuri ferme, convingătoare pentru a rezolva acest subiect.
Mesaje triumfaliste de rezolvarea subiectului Schengen nu au ce căuta în campania electorală. Dacă ar fi fost să-și facă datoria cu fermitate, cu convingere și cu pricepere, acest subiect ar fi trebuit să fie terminat cu mult timp în urmă. Probabil că va fi rolul viitorului lider al României să rezolve acest subiect, care stagnează de prea multă vreme și care grevează atât asupra reputației și influenței României, cât și asupra relației bilaterale și asupra atmosferei regionale.”
Poziția României și a Bulgariei
În cadrul reuniunii, România și Bulgaria au prezentat măsurile adoptate pentru protecția frontierelor externe, iar comunicatul oficial precizează că ridicarea controalelor la frontierele terestre va necesita o decizie suplimentară. „Stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România va necesita o nouă decizie a Consiliului”, se arată în comunicat.
De asemenea, președinția ungară a Consiliului și-a exprimat susținerea pentru aderarea rapidă a celor două țări la spațiul Schengen. Ministrul ungar de interne, Sándor Pintér, a subliniat importanța consolidării frontierelor externe ale UE și a reiterat angajamentul de a facilita aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen „cât mai curând posibil”.
Cu toate acestea, Austria continuă să blocheze aderarea României și Bulgariei la Schengenul terestru. Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a semnalat din nou opoziția sa înaintea reuniunii, afirmând că „nu a sosit încă timpul” pentru extinderea Schengenului terestru. Karner a menționat că măsurile suplimentare de control la frontiere au redus presiunea migrației ilegale în multe țări, inclusiv la frontiera dintre Austria și Ungaria, dar a insistat că „nu suntem la capătul drumului”.
În același timp, ministrul român de interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că România este pregătită să adere la Schengen cu frontierele terestre. „Am aplicat şi am îndeplinit toate criteriile pentru a intra şi cu graniţele terestre. Implementăm perfect decizia Schengen aerian adoptată de Consiliu anul trecut în decembrie”, a declarat Predoiu, adăugând că România a redus semnificativ migrația ilegală prin eforturile poliției de frontieră și cooperarea polițienească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News