Data actualizării:
Data publicării:

GCS bilanț, Covid-19. 22 februarie 2022 - Bilanț complet cu infectările din România

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis numărul cazurilor noi și deceselor cauzate de COVID-19, date transmise în ziua de 22 februarie 2022. Este bilanțul complet.  

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  14.775 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.081 mai mult decât în ziua anterioară. 1.860 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 62.839 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.02.2022 (10:00) – 22.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 215 decese (113 bărbați și 102 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

VEZI AICI RAPORTUL

Dintre cele 215 decese, 6 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 74 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 90 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

211 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 215 pacienți decedați, 183 au fost nevaccinați și 32  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Galați, Gorj, Suceava și Teleorman, în lunile ianuarie și februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.915, cu 649 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.063 de persoane,  cu 38 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.063 de pacienți internați la ATI, 929 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 532 sunt minori, 523 fiind internați în secții, cu 107 mai puțin decât în ziua anterioară și 9 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.334.725 teste RT-PCR și 8.428.758 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.211 teste RT-PCR (12.820 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.391 la cerere) și 53.229 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 158.462 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.827 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.866 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 38 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.443 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 322 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 februarie, 641 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.200 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.  

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Situația românilor din diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.893 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel