Bulgaria face gazoduct cu Serbia. Va fi inaugurat în octombrie
Ministrul interimar al energiei din Bulgaria, Rosen Hristov, care a inspectat şantierul de construcţie al interconectorului de gaze Bulgaria - Serbia, a declarat că lansarea în exploatare a gazoductului va avea loc în luna octombrie, conform graficului.
Potrivit lui Hristov, proiectul avansează după cum prevede planul, chiar cu puţin înainte de termen. "Suntem absolut siguri că proiectul va fi finalizat la timp de partea bulgară, precum şi în limita bugetului", a subliniat ministrul energiei, adăugând că gazoductul va avea o capacitate anuală de 1,8 miliarde de metri cubi de gaz.
Hristov a informat că, în prezent, împreună cu opt state europene, este efectuată o analiză la scară largă a pieţei de gaze din Europa Centrală şi de Sud-Est, pentru ca celelalte ţări să îşi diversifice aprovizionarea cu gaze, aşa cum a făcut Bulgaria, care este pregătită să construiască o staţie suplimentară de compresoare pentru conducta de gaze, pentru a-i creşte capacitatea la 3,2 miliarde de metri cubi, relatează Rador.
Bulgaria face oleoduct cu Grecia
Guvernul interimar al Bulgariei a aprobat joi două proiecte de cooperare în sectorul energetic cu Grecia, unul care va permite utilizarea terminalelor de regazeificare elene şi al doilea care prevede construcţia unui oleoduct între cele două state membre ale Uniunii Europene, relatează agenţia EFE.
Ambele proiecte au ca scop consolidarea energetică a Bulgariei, ţara cea mai săracă din UE, şi, până de curând, total dependentă de Rusia, atât în ceea ce priveşte petrolul, cât şi gazele, scrie agenţia spaniolă.
Potrivit deciziei prezentate joi de Guvern şi care trebuie ratificată de Parlament, primul proiect va permite furnizorilor de gaze din Grecia să rezerve până la 390 milioane de metri cubi în depozite din Bulgaria, în timp ce companiile bulgare vor putea să descarce gaze lichefiate la terminalul grec din insula Revithoussa.
Acordul respectă o directivă europeană adoptată în 2022, care stabileşte că fiecare ţară care nu dispune de înmagazinări subterane de gaze pe teritoriul ei - cum este cazul Greciei - va trebui să deţină rezerve strategice echivalente cu 15% din consumul său anual în alt stat din Uniunea Europeană.
Marţi, compania bulgară de stat Bulgargaz a semnat un contract cu cea turcă Botas, care îi va permite accesul până în 2036 la terminalele de regazeificare a gazelor naturale lichefiate din ţara vecină, precum şi la reţelele de gazoducte ale acesteia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News