Garda Naţională de Mediu, acuzată de muşamalizarea poluării în Călăraşi. Se cere intervenţia DNA şi a ministrului Mediului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: ADVERTORIAL
WhatsApp
Foto: Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi
Foto: Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi
Garda Naţională de Mediu şi Garda de Mediu Călăraşi sunt acuzate de Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi, reprezentată de Valentin Eugen, că ascund "o bombă ecologică". 

"Populația din Ulmeni, Călărași este grav contaminată, mediul este poluat ireversibil iar siturile protejate și cele arheologice sunt îngropate în gunoaie ca urmare a activității gropii de gunoi de la Ulmeni, Călărași.

Deși infracțiunile de mediu sunt evidente, Garda Națională de Mediu si Garda de Mediu Călărași continuă să protejeze poluatorii înscenând controale, falsificând procese verbale și fabricând probe care să salveze funcționarea bombei ecologice.

Începând din septembrie 2019 și până în decembrie 2020 o mare parte din deșeurile produse de locuitorii din Municipiul București și din orașul Voluntari au fost transportate la groapa de gunoi ilegală de la Ulmeni Călărași sub pretextul sortării și reciclării acestora, deșeurile fiind de fapt îngropate în apropierea Dunării sau depozitate pe terenurile din jurul satului Ulmeni. În prezent, munții de gunoaie au ajuns la o înălțime de peste 20 de metri și generează substanțe toxice care se scurg în pânza freatică și distrug totul în cale pe zeci de kilometri", transmite Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi printr-un comunicat de presă.

Garda Naţională de Mediu, acuzată 

"Toate acestea au fost posibile cu sprijinul direct al Gărzii Naționale de Mediu prin intermediul Gabrielei Dorojan, care a ocupat funcția de Comisar General până în februarie 2020, și ulterior cu sprijinul Mărioarei Gătej, care ocupă și în prezent funcția de Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu.

Ca urmare a numeroaselor sesizări si petiții făcute de cetățenii afectați și contaminați de poluare cât și de asociațiile de mediu, în perioada septembrie-octombrie2020, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediuau efectuat un control la societatea Utiltrailer S.A., ocazie cu care s-a constatat că nu erau respectate prevederile autorizației de mediu deținute de aceasta, respectiv că la amplasamentul din Șoseaua Călărași km 4 erau primite deșeuri municipale amestecate, activitate care nu este reglementată prin autorizația de mediu.S-a constatat, de asemenea,că deșeurile erau depozitate direct pe sol, că societatea colecta inclusiv deșeuri periculoase, deși nu era autorizată să facă acet lucru, s-au descoperit nereguli în ceea ce privește cantitățile de deșeuri raportate și s-a identificat o dublă evidență a acestora", se mai arată în comunicat.

Amendă de 100.000 de lei pentru cei care aruncă gunoiul

"Celelalte aspecte extrem de grave privind contaminarea solului și a pânzei freatice cu lichidele scurse din deșeuri cât și îngroparea deșeurilor pe terenurile de lângă satul Ulmeni nu au fost evidențiate în procesele verbale de control, aceste fapte reprezentând infracțiuni grave de mediu.

Ca urmare a probelor de necontestat, a fotografiilor și analizelor apărute în spațiul public și a neconformitățilorgrave care încălcau prevederile autorizației de mediu, Garda de Mediu a fost constrânsă să dispună evacuarea tuturor deșeurilor care nu sunt permise de autorizația de mediu, inclusiv a celor municipale amestecate, adică marea majoritate a  deșeurilor găsite la fața locului, prin operatori autorizați din punct de vedereal protecției mediului pentru eliminarea sau valorificarea acestora! S-a aplicat o amenda de 100.000 de lei și a fost informată Agenția pentru Protecția Mediului Călărași cu privire la emiterea notificării prealabile în vederea suspendării Autorizației de mediu deținute de Utiltrailer S.A.

În schimb, în locul măsurii de închidere definitivă a focarului de poluare de la Ulmeni, Călărași, Mărioara Gătej împreună cu Steluța Boitan, director executiv al APM Călărași au reușit zilele trecute, printr-un artificiu de documente, să repună în funcționare activitatea societății Utiltrailer permițând continuarea contaminării mediului și a cetățenilor din Călărași", mai transmite Asociaţia Cetăţenească.

Se cere refacerea controlului

"Garda Națională de Mediu trebuia să refacă controlul la Utiltrailer în vederea constatării îndeplinirii măsurilor trasate în luna noiembrie. Procedura stabilită în cadrul Gărzii Naționale de Mediu privind efectuarea controalelor este aceea prin care un control început de Garda Națională de Mediu va fi continuat tot de această instituție, fără a deroga acest drept către o instituție aflată în subordinea sa. Prin excepție de la această procedură, Mărioara Gătej, Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu, a derogat acest drept de control către Garda de Mediu Călărași, care nu participase la controalele inițiale și nu avea dreptul efectuării acestui control.

Astfel, la începutul lunii februarie a fost efectuat un control de fațadă de către comisarii Gărzii de Mediu Călărași, la Utiltrailer SA, pentru a verifica stadiul de realizare a măsurilor stabilite de APM Călărași în vederea suspendării Autorizației de mediu,emisă ca urmare a neconformităților grave constatate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în luna noiembrie,pe fondul presiunilor făcute de cătățenii contaminați apărute în spațiul public.

În mod cu totul surprinzător, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că măsurile au fost realizate în totalitate și la termen, deși munții de gunoaie sunt încă pe amplasament, așa cum se observă în fotografiile realizate în data de 23.02.2021, care contrazic total îndeplinirea măsurilor de către Utiltrailer.

Trucul folosit de Mărioara Gătej în controalele aplicate societății Utiltrailer a fost acela de a nu evidenția infracțiunile de mediu, contaminarea solului și a pânzei freatice, îngroparea deșeurilor și inexistența contractelor de delegare obținute prin licitație publică încheiate cu Primăra Municipiului București sau cu Primăria Voluntari, care ar fi trebuit să fie deținute de Utiltrailer, așa cum prevede legea.

Astfel, măsurile impuse societății Utiltrailer de către Garda Națională de Mediu au fost unele de fațadă iar în urma controlului privind îndeplinirea acestora de către Garda de Mediu Călărași s-a constatat că măsurile impuse Utiltrailer au fost respectate, în consecință aceasta poate continua activitatea, deși munții de gunoaie sunt pe amplasament și generează contaminări și poluări masive, ca urmare a scurgerii de substanțe toxice în sol și în pânza freatică, cât și a emanării în aer de microparticule purtătoare de viruși și bacterii, care îmbolnăvesc populația din Călărași.

Abuzul comis de Garda Națională de Mediu și de Garda de Mediu Călărași este evident și poate fi constatat de orice instituție a statului român, prin simpla prezență la fața locului", se mai arată în comunicat.

Ministrul Mediului şi DNA, chemaţi să intervină 

"Solicităm prin prezenta intervenția de urgență a Ministrului Mediului Tánczos Barna și a Corpului de Control al Ministerului Mediului pentru constatarea la fața locului a acestui abuz și luarea de măsuri urgente contra acestui comportament periculos practicat de Garda Națională de Mediu și de Garda de Mediu Călărași.

Ministrul Mediului Tánczos Barna are obligația legală și morală să schimbe Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, pe Mărioara Gătej, și să facă toate demersurile de trimitere a acesteia în justiție pentru abuzurile făcute în perioada mandatului avut la Garda Națională de Mediu.

Tot Ministrul Mediului Tánczos Barna este obligat să reglementeze gestiunea în conformitate cu legea a deșeurilor produse de bucureșteni cât și a celor produse de cetățenii din Voluntari și din Ilfov", mai transmite Valentin Eugen, reprezentantul Asociaţiei.

De asemenea, se cere intervenţia primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, precum şi a primarului oraşului Voluntari, Florentin Pandele. 

"Solicităm de asemenea intervenția de urgență a Primarului General al Municipiului București, Nicușor Dan, pentru a lua măsuri imediate ca deșeurile produse în Municipiul București să nu mai ajungă lângă satul Ulmeni iar deșeurile deja depozitate până în prezent, proprietatea Primăriei Municipiului București, să fie ridicate și tratate pe cheltuiala acestei instituții.

Solicităm intervenția de urgență a Primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, pentru a lua măsuri imediate ca deșeurile produse în orașul Voluntari să nu mai ajungă lângă satul Ulmeni iar deșeurile deja depozitate până în prezent, proprietatea Primăriei Orașului Voluntari, să fie ridicate și tratate pe cheltuiala acestei instituții.

Solicităm domnului Procuror Șef DNA, Crin-Nicu Bologa, să soluționeze cât mai rapid dosarele penale de la Ulmeni, Călărași și să cerceteze abuzurile făcute de Garda Națională de Mediu, prin Mărioara Gătej, și Garda de Mediu Călărași, aferente focarului de poluare de la Ulmeni, Călărași.

Adevăratul cost social al acestor fenomene de corupție din afacerea Ulmeni nu poate fi măsurat doar prin cuantumul banilor negri care se produc sau a fondurilor publice deturnate. Acesta include și costul inestimabil al vieților omenești, costul neprețuit al sănătății și costul pierderii unei părți din teritoriul românesc, îngropat sub gunoaiele corupției", concluzionează comunicatul de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel