Game of Thrones. Sophie Turner: Fanii vor suferi mult la final
Sophie Turner, actriţa care o interpretează pe Sansa Stark în "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", crede că fanii vor suferi mult când vor vedea ultimul episod al serialului, pe 19 mai. Actriţa a spus acest lucru în emisiunea lui Jimmy Fallon, atunci când realizatorul a scos "o scală de măsurare a durerii."
Sophie Turner a arătat către "cea mai mare durere". Pe de alta parte, actriţa nu a vrut să răspundă la întrebarea directă a lui Jimmy Fallon: "Vei muri?"
Fără a dezvălui elemente din intrigă, actriţa a detaliat totuşi care a fost starea sa de spirit când a primit scenariul ultimului episod.
"După ce l-am citit, am simţit nevoia să ies la aer, să mă plimb câteva ore. Era ca şi cum cineva apropiat urma să moară, am simţit un gol imens. Deodată, devenea real şi m-am întrebat: ce voi face cu viaţa mea de-acum încolo?", spune Sophie Turner.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News