Galaţi: Peste 40% dintre barajele de categorie B şi C din zona Moldovei nu sunt autorizate
Peste 40% dintre barajele de categorie B şi C din zona Moldovei nu sunt autorizate, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Compartimentul Relaţii cu Presa al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.
Potrivit sursei citate, în Registrul Naţional al Barajelor din România (REBAR) sunt inventariate 615 de lucrări pentru zona aferentă Comisiei Teritoriale de avizare "Moldova" (baraje de retenţie, iazuri de decantare, depozite de deşeuri, lucrări hidrotehnice speciale) aflate sub incidenţa legislaţiei specifice domeniului siguranţei barajelor.
"Circa 58,2% din aceste lucrări sunt, în prezent, autorizate din punct de vedere al siguranţei. Din păcate, un procent de cca. 41,7% reprezintă lucrările neautorizate. Obiectivele neautorizate sunt deţinute, de regulă, de societăţi aflate în insolvenţă, diferite alte entităţi comerciale private (societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale etc.) şi au termen de conformare permanent, stabilit de entităţile competente. O situaţie deosebită se înregistrează în cazul autorităţilor locale, cu dificultăţi în asigurarea resurselor financiare şi umane necesare administrării în siguranţă a acestor mici baraje", se spune în comunicat.
În document se mai spune că Administraţiile Bazinale de Apă Prut - Bârlad şi Siret realizează permanent controale, prin Inspecţiile Bazinale a Apelor, iar în urma acestor acţiuni se stabilesc măsuri şi planuri de conformare. De asemenea, se aplică sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare din domeniul siguranţei barajelor şi gospodăririi apelor.
"Situaţia autorizării s-a ameliorat în special în ultimii doi ani, astfel că procentul barajelor neautorizate scade semnificativ. Este un fapt îmbucurător că la şedinţa de avizare din 10-11 octombrie de la Galaţi, 14 baraje au fost autorizate pentru prima oară", se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News