Gala The BEST: FIFA a anulat voturi din cauze unui viciu de formă
FIFA a anunțat, vineri, că nu a luat în considerare voturile căpitanului şi selecţionerului Egiptului la premiul The Best din cauza unui viciu de formă.
Formularul de vot transmis de federaţia egipteană către FIFA pe 15 august prezenta semnături cu majuscule şi nu păreau autentice. În plus, aceste formulare nu au fost semnate de secretarul general, lucru ce era obligatoriu, a precizat forul internaţional într-un comunicat.
Lionel Messi a câştigat ancheta pentru premiul The Best al FIFA, în care ierarhia a fost stabilită de voturile căpitanilor şi selecţionerilor echipelor naţionale precum şi al unui jurnalist din fiecare ţară. Mohamed Salah, starul Egiptului, s-a clasat pe locul 4, dar nu a primit voturile din ţara sa, ale selecţionerului Shawki Gharreb şi căpitanului Ahmed El-Mohammadi.
FIFA susţine că a transmis două note federaţiei egiptene pe 19 august, pentru confirmarea voturilor de la selecţioner şi căpitan, care însă au rămas fără răspuns până la termenul limită de 21 miercuri noaptea.
Bâlba federaţiei egiptene a declanşat supărarea lui Salah, care şi-a schimbat starea pe reţeaua Twitter, menţionând că joacă pentru Liverpool, dar nu şi pentru echipa naţională. Singurul vot validat de FIFA din Egipt a fost cel al jurnalistului Hany Danial, care l-a văzut pe primul loc în ancheta pentru premiul The Best pe senegalezul Sadio Mane, coechipierul lui Salah la FC Liverpool.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News