Data publicării:

Gafe demne de Cronica Cârcotaşilor la Realitatea Tv

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
lucian bolcas
lucian bolcas

Se vede că Şerban Huidu nu este la serviciu: gafele făcute de cei care apar pe micul ecran rămân nesancţionate, odată ce Cronica Cârcotaşilor este în vacanţă. Să nu lăsăm, totuşi, să se piardă perlele pe care le scot la iveală politicienii.

Duminică, la  Ediţia Specială de la ora 20,  moderată de Cristina Şincai, la Realitatea Tv, Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, făcea apologia monarhiei. El a declarat că monarhiile constituţionale se numără printre cele mai bogate şi stabile state din Europa, enumerând ca exemple Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda, Finlanda şi Norvegia. Numai că Finlanda nu este monarhie, ci republică, şeful statului fiind chiar o femeie: doamna Tarja Halonen.

Luni a fost rândul lui Lucian Bolcaş să greşească. La emisiunea Ora de Foc el i-a spus lui Adrian Ursu că preferă să fie înregimentat politic, doar în presă fiind la modă...freelander-ii. De fapt, el se gândea la freelancer-i, adică jurnalişti care desfăşoară activităţi independente, fără angajament, vânzându-şi articolele oricui este dispus să le cumpere. Freelander este numele celebrei mărci Land Rover.

Citeşte şi:

Cronica Cârcotaşilor revine pe ecrane pe 9 martie. Prima TV anunţă „un personaj surpriză“

Fanii, alături de Huidu pe Facebook. Vezi mesajele de încurajare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel