Data actualizării:
Data publicării:

Gafă în campania PSD. "Mândri că suntem români" cu poze din Belarus și Polonia. Consilier al lui Ponta: Atac inventat de un popor creativ

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Campania electorală pentru europarlamentare a PSD este marcată de o gafă, care contrastează puternic cu sloganul "Mândri că suntem români!". O parte din fotografiile folosite pe afișele de campanie sunt din Belarus și Polonia. Consilierul premierului Victor Ponta, Dan Sultănescu, a reacționat.

Descoperirea a fost făcută de către internauții români, citați de blogul aurasmihai.ro. Pozele sunt cumpărate de pe site-ul shutterstock.com.

Consilierul Dan Sultănescu a scris pe pagina sa de Facebook că este un atac inventat de un popor creativ. "De unde sunt fotografiile din campania PSD – Sfinxul din Belarus, Arcul de Triumf din Sofia, Voronetul din Letonia și Delta din Polonia. Pe bune, alte atacuri se mai pot inventa? Bănui că da, suntem un popor creativ", a scris Dan Sultănescu. 

VEZI și: Senatorii își iau vacanță o lună. Ce partid s-a opus

O gafă asemănătoare a fost făcută și de Nicolas Sarkozy  în campania din 2012. Poza de pe afișul său de campanie, care îl prezenta, cu privirea senină, în fata unei mări calme, nu a fost făcută în Franța, ci în Grecia, scrie HotNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel