Gâdea: Dana Chera, înapoi pe micile ecrane!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Dana Chera - Antena 3
Dana Chera - Antena 3
Dana Chera a avut o intervenție, sâmbătă seară, la Antena 3, în cadrul concursului „100 România”.

„Dana Chera, înapoi pe micile ecrane", a spus Mihai Gâdea. „Este o onoare pentru mine să intru în casele oamenilor într-o zi atât de importantă. Am văzut astăzi foarte multă bucurie și sper ca bucuria aceasta să reziste. De ce spun asta? Noi, ca națiune, suntem ușor labili așa. Adică ne bucurăm de Crăciun că s-a născut Hristos și bucuria ține cam până se răcesc sarmalele. De Paște ne bucurăm că a înviat cât avem ouă de ciocnit. După care, ne întoarcem fiecare la meteahna lui. Ăia care conduc România la furat și la mințit, alții care sunt pe aici prin țară și nu pot mai pot de umilință, alții care se transformă, practic, ei pe ei în oameni care nu sunt, nu au fost, doar ca să țină rândul cu cei care umilesc nația. Așadar, eu cred, foarte serios vă spun asta, cred din tot sufletul meu că, la un moment dat, se va întâmpla ceva astfel încât România să se bucure sincer de o sărbătoare cum a fost cea de sâmbătă", a spus Dana Chera.

„S-ar putea ca credința noastră să ne salveze", a mai spus Dana Chera.

(w670)

De ce nu a mai apărut la Antena 3

Dana Chera este în concediu de maternitate. „Vă spun sincer: n-am crezut că o să pot să duc acest proiect, pentru că am zis «nu ştiu dacă mă potrivesc cu formatul», dar ceva în mine îmi spunea că eu sunt un pic altfel decât la «La ordinea zilei», adică sunt şi ca acolo, dar mai mult ca aici. Şi a trecut peste noi, doamnelor şi domnilor, foarte multă vreme, vreo doi ani şi ceva, 28 de luni, şi iată-ne în punctul acesta, în care eu trebuie practic să rezolv un lucru important: cel mai important lucru pe care îl poate rezolva un om într-o viaţă. Şi acesta este motivul pentru care «Adevăruri ascunse» va fi de săptămâna viitoare cu o altă gazdă", spunea în ediţia din data de 28 aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel