Data publicării:
Gabriela Szabo, fostă campioană olimpică, explică echilibrul dintre sport și școală. ”Rămânem uimiţi!”
Gabriela Szabo a vorbit despre echilibrul necesar între sportul de performanţă şi educaţie în cadrul interviurilor DC Sport.
"Haideţi să ne uităm ce se întâmplă la nivel internaţional. Sistemul de dinainte de 1990 şi chiar şi după a făcut în aşa fel încât să ne concentrăm mai mult pe sport. Şi asta a fost o foarte mare greşeală, pentru că foarte mulţi sportivi, după ce s-au retras, au avut greutăţi în a face reconversia. Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă la nivel internaţional, rămânem uimiţi. Şi chiar am urmărit un pic asta, după ce m-am lăsat de sport, am vrut să văd ce fac sportivii mari.
Ştiţi că sunt sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice care sunt licenţiaţi la Princeton, sau la Yale University? La marile universităţi, unde presiunea e foarte, foarte mare. Studiază 14-15 ore pe zi ca să poată face faţă la nivelul respectiv.
Deci clar se poate şi sport şi şcoală. Şi asta vreau să le spun părinţilor care mSă ă văd, mă ascultă. Da, să îşi lase copiii să facă sport, pentru că e un mod extraordinar de frumos să se dezvolte, dar în paralel trebuie să facă şi educaţie, pentru că e foarte importantă. Dacă pe plan internaţional se poate ca ambele să meargă liniar, eu cred că şi în România sportivii noştri pot să se concentreze în zona asta de educaţie şi să nu găsească scuze", a declarat Gabriela Szabo în exclusivitate pentru DC Sport.
Citește în continuare pe DCSport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News