Gabriela Firea: Iohannis a recunoscut două prostii majore făcute de „Guvernul Său”
Candidatul PSD București la funcția de Senator, Gabriela Firea, a lansat un atac puternic împotriv lui Klaus Iohannis și Guvernului Orban. Totodată, Firea îi îndeamnă pe oameni să iasă la vot.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea lansează un atac puternic împotriva lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban. Aceasta pune accentul pe modul în care piețele au fost închise de Guvern.
„După ce fermierii din piețe au înghețat, după ce produsele lor au degerat, Klaus Iohannis anunță redeschiderea piețelor! Nu o face premierul Orban, pentru că el tocmai contestase la Curtea Constituțională legea PSD prin care se redeschideau piețele. Așadar, anunțul vine de la Iohannis, care recunoaște astfel două prostii majore făcute de „Guvernul Său”:
1. Recunoaște că închiderea piețelor a fost o mare tâmpenie care trebuie neapărat îndreptată înainte de alegeri, în speranța că va opri declinul PNL în sondaje – nu mai pot face majoritatea nici cu USR împreună în viitorul Parlament.
2. Recunoaște că Guvernul Orban a făcut mai puține teste pentru a crea aparența unei scăderi a pandemiei, deși spitalele sunt sufocate și nu mai sunt locuri la ATI!
Dar mesajul lui Klaus Iohannis mai arată ceva și mai important: disperarea PNL după un an de guvernare catastrofală, cu eșecuri pe toată linia!
Nu îi putem lăsa încă 4 ani! Veniți vā rog la vot să-i sancționați! Veniți să votați PSD, singurul partid care se va putea lupta cu PNL în viitorul Parlament.
PSD are oameni pregătiți să gestioneze și pandemia și economia.
Nu vă irosiți votul pentru partidele care nu prea au șanse să treacă pragul.
Votați PSD ca să scăpați de PNL și de Guvernul Orban! Votați ca să vă salvați!
#OameniiPePrimulLoc
#SigurantaUnuiTraiMaiBun“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News