Data actualizării:
Data publicării:

Gabriela Firea, întrebare pentru Klaus Iohannis: De ce minte?

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Gabriela Firea îi cere socoteală lui Klaus Iohannis cu privire la întâlnirea pe care acesta ar fi avut-o cu Traian Băsescu.

Alegeri prezidentiale 2024

VEZI ȘI: Afacerea care nu MOARE pe timp de criză în România

Gabriela Firea a declarat, joi, într-o conferință de presă, că liderul liberal "a mințit de trei ori".

Pentru a-și susține afirmația, ea a făcut referire la un interviu pe care Klaus Iohannis l-a acordat, în aprilie 2010 și în care acesta declara că "am mai vorbit (cu președintele Traian Băsescu — n.r.), am discutat chestiuni legate de proiecte comune și politic vorbind".

"Îi solicităm lui Klaus Iohannis să facă lumină în legătură cu acest subiect, să nu mai mintă în campania electorală dacă tot dorește să reprezinte românii și (să spună — n.r.) de ce se delimitează totuși de aceste discuții și întâlniri. De ce minte? Ce are de ascuns? Dacă minte în legătură cu acest subiect, este posibil să ne mintă și în legătură cu alte teme", a spus Gabriela Firea, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că unui candidat în alegerile prezidențiale i se solicită să fie "un om onest, demn și să nu mintă", astfel că liderul PNL are posibilitatea să revină asupra declarațiilor făcute anterior, prin care subliniază faptul că, din 2008 până în prezent, nu a mai avut întâlniri cu șeful statului.

"Sunt convinsă că domnul Klaus Iohannis, dacă îi respectă pe alegătorii săi din Sibiu și pe români, pe care dorește să îi reprezinte pentru că a intrat în această cursă prezidențială, va găsi cu siguranță o posibilitate ca în următoarea perioadă, cu cât mai repede, cu atât mai bine, să recunoască că nu este adevărat ceea ce a declarat, că poate i-a șoptit un consilier și nu a avut timp să proceseze informația respectivă și că, de fapt, a greșit. A mințit de trei ori. (...) Nu înțelegem de ce nu a dorit să recunoască faptul că s-a întâlnit la Vila Lac 3 cu actualul președinte și a dat opiniei publice informații care îl pun într-o situație delicată", a conchis Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel