Data publicării:
Gabi Firea a intrat într-o zonă minată
După proteste, topul încrederii în personalitățile politice s-a schimbat. Un sondaj comandat de DCNews și realizat de Avangarde o plasează pe primul loc pe Gabi Firea , care îl devansează cu 5 procente pe Klaus Iohannis și cu 20 pe Liviu Dragnea.
Firea era, oricum o țintă, din cauza funcției. După ce a trecut pe prima poziție, primarul Capitalei devine o miză importantă în jocul politic la nivel național. La acest nivel, fiecare mișcare contează. Cu flerul cu care a câștigat la locale, Firea a sesizat când a făcut o greșeală și s-a oprit, ba chiar a dat înapoi. Însă, în limbaj fotbalistic, la care se pricepe toată lumea, jocul greșeală așteaptă.
Firea s-a expus, printr-o numire aparent fără importanță, iar simpla calmare a jocului s-ar putea să nu fie suficientă pentru a face uitată mișcarea. Este vorba despre certurile de la Spitalul Colentina.
În ianuarie, sub pretextul că ”pacienții au tremurat de frig în saloane”, Firea îl demite pe managerul Bogdan Andreescu și o numește interimar pe Silvi Ifrim. În spațiul public circulă două variante ale poveștii: conducerea spitalului susține că de vină e o avarie RADET, Firea susține că de vină e managerul, care n-a aerisit conductele. Ulterior, se află că instalația aparține Institutului Matei Balș, deci directorul demis nici nu avea cum să intervină. Cazul se închide de la sine, odată ce Andreescu nu ripostează.
Brusc, însă, izbucnește un nou scandal. Un neurochirurg, doctorul Gobej, o acuză pe Silvi Ifrim că blochează operații pe creier, fără să-i pese de pacienți și de doctori. Conducerea spitalului contraatacă, denunță orele suplimentare încasate fără respectarea legii și îl aduce pe medic în fața Consiliului Medical. Presa preia subiectul, care devine caz național. Sesizând pericolul, Firea face un pas înapoi, iar Silvi Ifrim o urmează. Parcă-parcă orele suplimentare ar fi ok, secția de neurochirurgie și cea de Hematologie aduc veniturile mari Spitalului, deci nu e o favoare, ci o șansă că ele există…
Din păcate pentru primarul general, cred că nu e destul. Situația de la Colentina trebuie soluționată rapid. Nu e suficient ca Firea să declare că nu are relații politice de prietenie cu Ifrim și că a pus-o în funcție la recomandarea unor medici din spital.
În mandatul său, Andreescu a modernizat Colentina, a deschis noi secții, a renovat și dotat cu bani europeni un centru de cercetare de 60 de milioane de euro. Schimbarea cu cântec a legat-o pe Firea de Ifrim, apoi a venit scandalul care a pus reflectoarele pe noul director. Între medici neurochirurgi specializați în Franța, pe care îi doresc multe clinici din Europa și un manager oarecare, nici nu are rost să întrebăm pe cine susține publicul. E plină lumea de directori, greu găsești un chirurg să opreze pe creier. Dacă Silvi Ifrim a avut mari realizări la Ana Aslan, unde a stat 8 luni, interimar, de ce nu a lăsat-o Gabi Firea să-și ducă la capăt operațiunea de salvare a Institutului? Dacă nu se vede nimic la Aslan, de ce a adus-o la un spital care mergea bine?
Ce va face Firea dacă apare un nou scandal în spital? N-a fost lună în care să nu bubuie o criză din Sănătate. Dacă apar înregistrări, dispute la Camera de gardă, documente, plângeri, acuzații? Orice necaz de la Colentina va fi imputat și primarului care a numit-o pe manageră.
Este Silvi Ifrim o sfântă? Atunci PSD trebuia s-o pună ministru, nu doar manager. Dacă doctorița recomandată de colegii din spital nu e perfectă, Gabi Firea și-a creat singură o mare problemă.
Citește și: Apelul medicului Gobej socate la iveală lucruri grave
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News