Fuziune ALDE - PNL. Tim Ionescu, despre negocierile Orban - Tăriceanu. ”Acestea sunt prioritățile noastre”
Secretarul general adjunct al ALDE, Tudor Tim Ionescu, a comentat pe marginea posibilei fuziuni între ALDE şi PNL, scoasă la iveală de surse din PNL, care au menţionat că liderii celor două partide, Ludovic Orban şi Călin Popescu Tăriceanu, ar fi purtat deja mai multe discuţii în acest sens.
"Noi am spus că susţinem această guvernare cu cele 12 condiţii pe care le-am pus înainte de învestirea Guvernului. În măsura în care PNL le respectă, noi vom fi lângă ei. Alte discuţii legate de posibile fuziuni nu au fost la acest moment. Noi, ALDE, suntem într-un moment în care încercăm să ne consolidăm şi să ne pregătim de alegerile locale, asta este prioritatea noastră acum. Să venim cu un program de guvernare locală şi să ne pregătim candidaţii. Aşa cum am anunţat după alegerile europarlamentare, facem şi o analiză a alegerilor europarlamentare şi a celor prezidenţiale, să vedem cum s-a ajuns la aceste rezultate, pentru a putea lua decizii din acest punct de vedere, inclusiv la nivel de organizare internă pentru a ne pregăti cât mai bine să răspundem electoratului liberal, pe care trebuie să îl recâştigăm în mare parte după această perioadă petrecută alături de foştii parteneri de alianţă PSD. O parte din electorat a fost cumva dezamăgită de această alianţă, lucru pe care l-am constatat prin prisma rezultatului de la europarlamentare. Vrem să ne reconfirmăm poziţia de partid liberal, iar din punct de vedere organizatoric să ne pregătim de locale", a declarat Tudor Tim Ionescu în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Putem discuta pe teme punctuale"
"Nu există discuţii acum referitoare la vreo fuziune, susţinerea noastră pentru Guvernul Orban se bazează pe acordul politic. Punctual, sigur, putem discuta şi pe alte teme care nu sunt în acord! Tărâmul ipotezelor este nemărginit. Eu am fost membru PNL în 2008 şi am plecat când am considerat că fuziunea cu PDL este o eroare. În acelaşi timp, nu pot să nu remarc şi tentativa de acaparere a PSD-ului vizavi de ALDE din această vară, ceea ce ne-a făcut evident să luăm atitudine, care s-a soldat până la urmă cu moţiunea de cenzură şi învestirea noului Guvern. Nu aş putea să vă spun ce se va întâmpla pe viitor, dar acum acestea sunt priorităţile noastre", ne-a mai spus secretarul general adjunct al ALDE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News