Fundaţia Regală Margareta, sprijin pentru mii de persoane vârstnice, în pandemie
Peste 9.000 de persoane au fost sprijinite prin Fondul pentru Vârstnici în perioada pandemiei de Fundaţia Regală Margareta a României.
În urmă cu un an, în martie 2020, în contextul instaurării stării de urgenţă şi al impunerii izolării sociale ca măsură de prevenţie împotriva COVID-19, Fundaţia Regală Margareta a României a lansat Fondul pentru Vârstnici, un fond de urgenţă prin care a deservit nevoile a 9.061 de seniori singuri şi vulnerabili, din mai multe zone ale ţării, contribuind în acest fel la gestionarea crizei determinate de pandemie.
Cum funcţionează programul
Prin serviciul naţional Telefonul Vârstnicului, Fundaţia a identificat şi a cartografiat în timp real nevoile urgente exprimate de vârstnici din toată ţara, în perioada stării de urgenţă, între care: obţinerea de ajutor material (alimente, medicamente, igienico-sanitare), solicitarea de informaţii despre serviciile disponibile în comunitate, îngrijire şi sprijin practic la domiciliu, dar şi informaţii medicale. Noile tipuri de solicitări adresate în perioada menţionată au vizat facilitarea cumpărăturilor şi consilierea psihologică prin telefon. Pentru a rezolva o parte dintre aceste nevoi, Fundaţia Regală Margareta a României a dezvoltat noi servicii de sprijin pentru persoanele vârstnice şi a suplimentat echipa de specialişti şi voluntari, începând chiar cu 17 martie 2020.
În noul context social, Fundaţia a lansat campania de atragere de resurse pentru Fondul pentru Vârstnici, şi a prioritizat una dintre misiunile proprii, aceea de a contribui la îmbunătăţirea nivelului de trai al persoanelor vârstnice din România. În acest sens, Fundaţia a activat o reţea de servicii sociale şi de suport, a extinzând proiectele proprii şi susţinând ong-uri şi initiative civice dedicate seniorilor aflaţi în dificultate.
Fondul pentru Vârstnici acţionează prin 4 componente menite să rezolve diverse nevoi ale vârstnicilor:
- Telefonul Vârstnicului - singura linie telefonică de ajutor, gratuită accesibilă la nivel naţional;
- Fondul pentru Comunităţi - sprijin oferit ONG-urilor din ţară pentru a implementa activităţi de ajutor pentru persoane vârstnice din comunitate;
- Acţiuni de solidaritate - ajutor material sau financiar pentru cei care trăiesc în condiţii precare;
- Voluntari pentru vârstnici - acţiuni logistice realizate în sprijinul persoanelor vârstnice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News