Funcția de arhitect șef la Primăria Aiud, greu de ocupat
Primăria municipiului Aiud organizează, pentru a 14-a oară, concurs pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef, după ce la precedentele niciunul dintre participanţi nu a reuşit să obţină punctajul minim.
"Aiudul nu are în prezent un arhitect-şef. Concursul pentru ocuparea funcţiei a fost organizat de 13 ori, dar niciun participant nu a reuşit să obţină punctajul minim. Am scos din nou postul la concurs, cu speranţa că de data aceasta va fi ocupat. Pe lângă tradiţionalele modalităţi de promovare a concursului, am ales să îl promovăm şi pe Facebook. Iar pentru ca mesajul să ajungă cât mai departe, apelăm la dumneavoastră, comunitatea strânsă pe această pagină, pentru a distribui postarea", scrie, sâmbătă, pe pagina de socializare a Primăriei, transmite Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, poziţia de arhitect-şef este printre cele mai importante din cadrul unei primării. Arhitectul-şef trebuie să fie "un profesionist implicat în strategia de dezvoltare a localităţii, un excelent cunoscător al municipiului, să fie la curent cu cele mai recente practici urbane sau să vegheze asupra dezvoltării durabile a comunităţii".
Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 19 martie - 7 aprilie (ora 16,00), la sediul Primăriei Municipiului Aiud. Proba scrisă ar urma să aibă loc în 20 aprilie, ora 11,00, la sediul Primăriei Municipiului Aiud, iar interviul va fi susţinut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă, să deţină un atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice trebuie să fie de minimum 7 ani.
Aiud este al treilea oraş al judeţului Alba, după Alba Iulia şi Sebeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News