Frunzăverde: PNL ar putea colabora cu PDL. Vezi de când ar putea demara alianţa
Proaspăt numit vicepreşedinte al PNL, Sorin Frunzăverde, reiterează ideea construcţiei unei mişcări de dreapta pe scena politică. Acesta precizat că o astfel de mişcare nu îl va avea ca pilon pe Mihai Răzvan Ungureanu, ci o grupare politică. Frunzăverde vede posibilă o colaborare între PNL şi PDL după alegerile locale şi parlamentare pentru construcţia mişcării de dreapta.
USL nu va colabora cu PDL. (...) Este vorba de protocolul care funcţionează în această etapă, şi mă refer aici la relaţiile cu alte grupări politice. Acesta va funcţiona cel puţin până la alegerile din luna noiembrie. La acest moment nu colaborez cu PDL, nici pentru formarea dreptei în România. Acest lucru s-ar putea întâmpla după alegerile locale sau parlamentare. Deocamdată, însă, aşa cum am mai spus, formarea unei drepte în România nu se poate face decât în PNL şi trebuie gândit foarte serios la nivelul partidului. Evident, sunt şi alţi membrii de dreapta în România. Spun însă că este foarte dificil să localizăm construcţia unui asemenea proiect doar în persoane. Cred că PNL şi USL au ca şi principal scop câştigarea alegerilor locale, o victorie importantă în locale va determina un trend ascendent la alegerile parlamentare, moment după care va trebui discutat foarte serios această problemă", a declarat Sorin Frunzăverde.
"Cred că domnul Ungureanu are o mare problemă în acest moment, pentru că este prim-ministru şi cred că acest exerciţiu guvernamental, din punctul de vedere al carierei sale politice, îi dăunează în acest moment, pentru că inevitabil poartă amprenta unei guvernări nefericite, dintr-un motiv sau altul", a adăugat liberalul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News