Sentimentele puternice de iubire, dar și faptul că urmează să devină părinți îl determină pe Ioan (personaj interpretat de Vlad Gherman) să facă pasul următor în relația cu Ana (Cristina Ciobănașu). Într-un decor romantic, presărat cu petale de trandafiri și bilețele de dragoste, acesta o cere pe femeia iubită în căsătorie. "Ana Caragea ești singura femeie care dă sens vieții mele. Aș putea să spun atâtea lucruri frumoase, dar tu trebuie să știi un singur lucru. Te iubesc sincer, te iubesc simplu și curat, te iubesc! Vreau să fii soția mea", îi spune el, în genunchi, așteptând nerăbdător un răspuns din partea ei. La Starea Civilă, lucrurile sunt pe cale să ia o altă întorsătură. "Nu mă pot mărita cu tine. Nu pot începe alături de tine cu o minciună. Nu ți-am spus tot adevărul. Sunt compatibilă cu Victor, am făcut testul fără să-ți spun. Iartă-mă că nu ți-am spus, dar nu știu ce să fac. Când mă uit la Victor și știu că eu am puterea să-l ajut și totuși nu pot să fac nimic pentru că sunt însărcinată", îi mărturisește Ana, pe ultima sută de metri. Ce va decide Ioan și ce se va întâmpla cu relația lor, telespectatorii vor putea afla urmărind episodul 23 din cel de-al doilea sezon „Fructul oprit", pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00.
Starea gravă a fiului său, Victor (Călin Popescu), o face pe Sonia (Michaela Prosan) să treacă printr-un adevărat calvar. "Nu pot să mă mai bucur, nu pot să mă mai uit la el fără să nu văd boala", spune ea, distrusă de problemele cu care se confruntă micuțul ei.
Iza (Ioana Blaj) se întoarce din Istanbul cu vești importante pentru Dan Lăzărescu (Doru Ana). "Sfânta Magda nu e așa sfântă. Nu a stat închisă doar într-un bordel, a stat în ... ", ce dezvăluire face ea, astăzi, în Fructul oprit.
Helene revine în casa Caragea
Helene (Alina Chivulescu) revine în casa Caragea, după ce descoperă un lucru care va da peste cap viața membrilor acestei familii. "Tot ce e la Snagov... Toată moșia aia a fost a mamei mele. Tudor i-a luat-o cumva, nu știu exact cum", îi povestește ea lui Mircea (Mihai Călin). Ce va hotărâ ea să facă mai departe, diseară, într-un nou episod al serialului "Fructul oprit".
Cami (Ana Crețu) îi declară lui Adrian (Bogdan Albulescu) sentimentele și așteaptă un răspuns din partea lui. "Ce simt eu pentru tine nu mai poate aștepta. Mi-am pus toata familia în cap, de dragul tău ...", continuarea în această seară la Antena 1. Tot în episodul de astăzi, se vor lua decizii importante și în cuplul Mihai (Conrad Mericoffer) – Iza, când acesta va fi nevoit să aleagă între fosta soție, Silvia (Alina Pușcaș), și actuala iubită.
Situația cu care se confruntă familia ei, dar și problemele din viața sentimentală o fac pe Margareta (Ana Ciontea) să se gândească la sinucidere. Ea este surprinsă de Magda (Maia Morgenstern), atunci când se află pe punctul de a-și încheia socotelile cu viața. "Nu fă asta! Tu nu ești o lașă", încearcă ea să o oprească. Ce mărturisire emoționantă îi face Magda și dacă va reuși ea s-o oprească pe Margareta de la acest gest necugetat, în această seară, de la ora 20.00, în episodul cu numărul 23. Alegeri importante, situații limită, suspans și momente cheie în povestea serialului, astăzi, de la ora 20.00.
Sezonul 2 "Fructul oprit" se vede, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.
Vezi și: Fructul oprit episod 22 video live. Veste tulburătoare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă