Frontiera maritimă a României, supravegheată de o dronă de mari dimensiuni / VIDEO
Un sistem de pilotare de la distanță a aparatelor de zbor fără pilot/ tip drone de dimensiuni mari, pentru supravegherea multifuncțională a zonei de coastă de la Marea Neagră, a fost implementat de Poliția de Frontieră Română la Grupul de Nave Mangalia.
Sistemul MALE RPAS (Medium Altitude Long Endurance -Remotely Piloted Aircraft System) este operațional începând cu luna martie 2021, în zona de competență a Poliției de Frontieră Române, la Marea Neagră, și folosește aparate de zbor, tip drone de dimensiuni mari, model CAMCOPTER® S-100.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, acest sistem este pus la dispoziție de către Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) și utilizat atât pentru detectarea timpurie a unor situații/evenimente/incidente, cât și pentru creșterea capacității de reacție și intervenție în cadrul misiunilor specifice privind supravegherea și controlul frontierei de stat, monitorizarea traficului naval, căutarea și salvarea pe mare, protejarea mediului și a faunei marine, precum și asigurarea intereselor statului român în zona contiguă și zona economică exclusivă.
Supravegherea se face pe distanțe mari și e de lungă durată
Caracteristicile tehnico-constructive ale acestor aparate de zbor, tip drone de dimensiuni mari, model CAMCOPTER® S-100, permit executarea unor misiuni de supraveghere pe distanțe mari și de lungă durată, având capabilități de înregistrare, colectare, analiză și transmitere în timp real a datelor și informațiilor la nivelul platformei RPAS Data Centre, dedicată în acest scop. Serviciul este alocat pentru o perioada de 6 luni, prin intermediul companiei SCHIEBEL Aircraft GmbH, care asigură personalul specializat și tehnica aferentă pentru operarea acestuia.
De asemenea, serviciul de referință va avea o contribuție semnificativă în planul operativ al misiunilor specifice, în contextul implicării Poliției de Frontieră Române în planificarea și organizarea operațiunii comune cu scopuri multiple la Marea Neagră – Multipurpose Maritime Operation 2021 – coordonată de Agenția Frontex , cu suportul agențiilor EMSA și EFCA, care se va desfășura în colaborare cu instituțiile naționale de profil, ANR și ANPA, respectiv cu autoritățile corespondente din Bulgaria, urmărindu-se în acest sens dezvoltarea interoperabilității parților participante în cadrul activităților circumscrise funcțiilor gărzii de coastă.
Implementarea acestui serviciu de mare complexitate s-a realizat în cooperare cu Statul Major al Forțelor Aeriene și ROMATSA RA, care au acordat sprijinul de specialitate în conformitate cu competențele instituționale, astfel încât operațiunile de zbor să se realizeze în condiții de siguranță și cu respectarea normelor legale în vigoare.
Anul trecut, Poliția de Frontieră Română a implementat un proiect similar folosind sistemul RPAS (Remotely Piloted Aircraft System), un sistem de pilotare de la distanță a aparatelor de zbor de mici dimensiuni, pentru supravegherea multifuncțională a zonei de coastă de la Marea Neagră. Proiectul a fost furnizat și finanțat în totalitate de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) și a fost utilizat pentru a îndeplini diferite scopuri, inclusiv prevenirea poluării maritime, detectarea pescuitului ilegal, supravegherea frontierelor maritime și operațiunile de căutare și salvare.
Sistemul folosea un concept de tip integrat care consta în operarea de la bordul navei Poliției de Frontieră „Ștefan cel Mare” a unei drone de mici dimensiuni, tip UAS – Unmanned Aerial System, cu capabilități de filmare pe timp de zi și de noapte, de către piloți specializați din cadrul companiei Nordic Unmanned AS. Datele colectate de la zboruri erau transmise, în timp real, utilizatorilor, prin intermediul Centrului de date RPAS al Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, cu ajutorul unui sistem de comunicații prin satelit, dedicat în acest scop, potrivit CTNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News