Frig, ceaţă, polei şi burniţă. Vezi cum va fi vremea în următoarele zile
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
frig1
frig1

Vineri vremea va fi rece în majoritatea zonelor, cu cer variabil şi înnorări în sudul şi estul ţării. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, burniţă sau fulguieli, şi vor mai fi condiţii ca izolat să se producă polei. Vântul va sufla slab până la moderat, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -10 şi 0 grade.  Dimineaţa şi noaptea, local, în zonele joase va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

Sâmbătă, vremea se va menţine rece, cu cerul variabil şi local va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mai ales în nord şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime, în general, între -9 şi 1 grad.

La Bucureşti, vineri, va fi rece cu cer înnorat şi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime vor fi între 4 şi 5 grade, iar cele minime între -3 şi -1 grad. Noaptea se va produce ceaţă.

La munte, vremea   va fi rece vineri, pentru această perioadă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat.  Dimineaţa şi noaptea, local, pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel