Frederik al X-lea a devenit rege al Regatului Danemarcei, după abdicarea reginei Margrethe a II-a - Video
Frederik al X-lea a devenit duminică rege al Regatului Danemarcei, după abdicarea reginei Margrethe a II-a.
Frederik al X-lea a devenit duminică, 14 ianuarie, rege al Regatului Danemarcei, succedându-i mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat după exact 52 de ani de domnie, transmite Agerpres. citând AFP. Aproximativ o sută de mii de danezi au sărbătorit evenimentul în capitala Copenhaga.
Puţin după ora 14:00 (13:00 GMT), Margrethe a II-a, purtând o ţină elegantă roz închis, a semnat declaraţia de abdicare, un document fără precedent în istoria contemporană a acestei monarhii milenare, fiul său cel mare, în vârstă de 55 de ani, urcând astfel pe tronul Regatului Danemarcei.
Evenimentul a fost transmis de televiziunea daneză.
Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, când şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron.
Numeroşi locuitori din toată Danemarca s-au adunat duminică în capitală, semn al popularităţii uriaşe de care se bucură monarhia.
Frederik al X-lea este căsătorit cu australianca Mary Elizabeth Donaldson (n. 5 febr. 1972), care a devenit regină consoartă. Cuplul are patru copii: prinţul moştenitor Christian Valdemar Henri Jean (n. 15 oct. 2005), prinţesa Isabella Henrietta Ingrid Margrethe (n. 21 apr. 2007) şi gemenii - prinţul Vincent Frederik Minik Alexander şi prinţesa Josephine Sophia Ivalo Mathilda (n. 8 ian. 2011).
Noul cuplu regal danez preia tronul într-un moment marcat de o uriaşă susţinere publică şi de entuziasm pentru monarhie. Cel mai recent sondaj realizat după ce regina a anunţat că va abdica a indicat că 82% dintre danezi se aşteaptă ca Frederik să se descurce bine sau foarte bine în noul său rol, în timp ce 86% au declarat acelaşi lucru despre Mary, în postura de regină consoartă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News