Data actualizării:
Data publicării:

Fraudare alegeri 2009. Geoană: Am încercat să închid o rană

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Mircea Geoană a făcut mai multe dezvăluiri la Jocuri de Putere, după ce a fost audiat în comisia de anchetă privind alegerile din 2009.

Întrebat cum a decurs audierea din comisie, Mircea Geoană a spus: 

”A fost o audiere aşa cum se cuvine, o comisie aşezată, cumpătată, fără stridente, cu întrebări normale. Se simţea o uşoară preferinţă, dar o comisie aşezată. Mi s-a părut că era o chestiune rânduită şi chiar cu ce se întâmplă în aceste zile deşi ne uităm către 2009, de fapt ne uităm către viitor pentru că ce putem să facem e să avem anticorpi pentru că situţia să nu se mai repete. România are o tradiţie scurtă şi precară de democraţie autentică”. 

Acesta a mai spus că încearcă să se detaşeze de experienţă din 2009, fiind şi o chestiune terapeutică: 

”M-am dus cu inima deschisă, am încercat să închid o rana cred că un om ar fi înnebunit să fi ştiut că ai câştigat şi în mod necinstit altcineva ocupă fotoliul de la Cotroceni. Am încercat să mă detaşez, este o chestiune terapeutică, igienă democratică şi chiar dacă această comisie nu are atribuţiuni de natură juridică consecinţele juridice pot să derive. Încerc să mă uit fără pasiune la acele momente, a existat o încercare coordonată de a folosi puterile statului în mod nelegitim o manieră de exercitare a puterii care nu s-a manifestat exclusiv la alegeri”, a mai completat Geoană.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel