Fraudă vot 2019. Ministrul Marcel Vela, declarație de ultimă oră
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Telefon
Telefon
Ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat duminică în Centrul de Național de Conducere Integrată, a declarat că, din acest loc, sunt depistate în timp real toate infracțiunile care se întâmplă în secțiile de vot din țară.

„Aici este Centrul Național de Conducere Integrată, unde se face managementul operațional al tuturor evenimentelor, și, in timp real, se află ce se întâmplă în toate secțiile de votare din țară. Când am spus că toți cei care încearcă să corupă alegătorii, să facă unele infracțiuni sau să ajungă într-o situațe de a încălca legea, în timp real, aici se monitorizează, dar se si acționează. Toate faptele, tot ce se întâmplă ilegal, sunt în timp real depistate", a declarat, duminică, ministrul de Interne, Marcel Vela.

Potrivit acestuia, când se depistează o infracțiune se ia legătura imediat cu inspectoratele de la nivel județean.

Ministrul mai spune că, în afara acestui centru, mai există alte două săli cu asemenea monitoare.

Vela a atras atenția în ceea ce privește sistemul de climatizare din Centrul de la MAI.

„Atmosfera este fierbinte (în centru – n.r.), sunt multe calculatoare, ecranul este mare, sunt destui colegi și nu prea funcționează climatizarea, și chiar am rugat și am dispus ca în perioada următoare să îmbunătățim și condițiile de muncă", a mai declarat Marcel Vela, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel