Data publicării:

Franța trimite preventiv, printre produsele medicale, IOD în Ucraina

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Franţa a trimis în Ucraina "diverse produse medicale", printre care iod, pentru protecţie în cazul unui accident nuclear
Franţa a trimis în Ucraina "diverse produse medicale", printre care iod, pentru protecţie în cazul unui accident nuclear

Franţa a trimis în Ucraina "diverse produse medicale", printre care iod, pentru protecţie în cazul unui accident nuclear în cursul luptelor cu armata rusă, a declarat duminică seara ministrul său de Externe, Jean-Yves Le Drian, citat de AFP.


"Da, am trimis diferite produse medicale", a declarat Jean-Yves Le Drian pentru France 2, ca răspuns la o întrebare despre posibila expediere de iod în Ucraina.

"Am trimis o mulţime de echipamente medicale, face parte din acestea", a confirmat ulterior el pe canalul France 5, preluat de Agerpres.

Anterior, ambasadorul francez în Ucraina, Etienne de Poncins, informase, la postul BFMTV, despre furnizarea în zilele următoare a "2,5 milioane de doze de iod pentru a fi pregătiţi în cazul oricărui pericol nuclear".

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a fost cel care a luat duminică iniţiativa unei noi discuţii telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a garanta "protecţia nucleară", a subliniat Jean-Yves Le Drian la postul de televiziune France 2.

Vezi și: Ciucă: Pastilele de IOD, insuficiente. Producătorii de medicamente, apelați ca, în regim de URGENȚĂ, să le producă


"Preşedintele Macron a luat iniţiativa, împreună cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), de a avea şapte sau opt puncte majore asupra cărora cele două părţi să cadă de acord, pentru a respecta şi suveranitatea ucraineană asupra propriilor centrale, dar şi securitatea pe întreg teritoriul, dar şi în întreaga Europă", a precizat el.

"Aceste propuneri, cred că preşedintele Putin le-a acceptat, în orice caz vom vedea mâine (luni), pentru că guvernatorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică se vor reuni mâine", a adăugat şeful diplomaţiei franceze.

În cursul acestei discuţii telefonice de aproape două ore, Emmanuel Macron a reiterat "profunda preocupare" pentru securitatea siturilor nucleare, după bombardarea la 4 martie a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee.

Vladimir Putin s-a declarat "dispus să respecte normele AIEA pentru protecţia atomocentralelor" şi şi-a dat acordul pentru "un dialog între AIEA, Ucraina şi Rusia, astfel încât centralele să fie puse în siguranţă", a declarat preşedinţia Franţei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel