Franța regularizează situația imigranților. Vezi noile criterii
Ministrul francez de Interne ,Manuel Valls, a publicat o circulară foarte aşteptată cu privire la criteriile de regularizare a situaţiei imigranţilor ilegali.
Pentru soţul/soţia unui străin aflat în mod legal în Franţa:
Cinci ani de prezenţă în Franţa.
18 luni de viaţă în comun.
Condiţii pentru resurse suficiente.
Pentru un salariat:
Cinci ani de prezenţă în Franţa.
O vechime în muncă de opt luni în ultimii doi ani sau 30 de luni în ultimii cinci ani.
O dovadă a locului de muncă actual: un contract de muncă sau o promisiune de angajare.
Cu şapte ani de prezenţă în Franţa şi 12 luni de muncă în ultimii trei ani, prefecţii vor putea elibera o adeverinţă valabilă patru luni, reînnoibilă o dată, care va permite căutarea unui loc de muncă.
Pentru un tânăr în vârstă de 18 ani:
Să fi ajuns în Franţa înaintea împlinirii vârstei de 16 ani, excepţie făcând situaţia în care toate rudele sale se află legal pe teritoriul francez.
Să fi avut un parcurs şcolar ,,asiduu şi serios".
Să aibă legături pe teritoriul francez.
Pentru părinţi:
Cinci ani de prezenţă în Franţa.
Şi un copil şcolarizat de cel puţin trei ani, inclusiv la grădiniţă.
Să contribuie efectiv la educaţia copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News