SUA doresc declanşarea acestui mecanism, cunoscut sub numele de 'snapback' în calitate de participant la acordul din 2015 (cunoscut sub numele de JCPOA - Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune). Însă 'Franţa, Germania şi Regatul Unit notează că Statele Unite au încetat să mai participe la JCPOA în urma retragerii din acord' în 2018, se subliniază în comunicat, şi 'nu susţin această iniţiativă, care este incompatibilă cu eforturile noastre actuale de a sprijini JCPOA'.
'Rămânem angajaţi faţă de JCPOA, în pofida provocărilor majore pe care le reprezintă retragerea Statelor Unite şi suntem convinşi că trebuie să abordăm problema nerespectării sistematice de către iranieni a angajamentelor lor ce decurg din JCPOA în cadrul unui dialog între participanţii la acord', afirmă cele trei ţări europene.
Solicităm Iranului să anuleze imediat toate acţiunile care nu sunt compatibile cu angajamentele sale nucleare şi să revină fără întârziere la respectarea lor deplină', au mai spus Franţa, Marea Britanie şi Germania. Secretarul de stat american Mike Pompeo a acuzat joi Parisul, Londra şi Berlinul că 'au ales să se alinieze cu ayatollahii iranieni' mai degrabă decât să onoreze alianţa lor cu SUA, care doresc să restabilească sancţiunile ONU la adresa Iranului.
'Prietenii noştri din Germania, Franţa şi Marea Britanie mi-au spus în particular că nu doresc ca embargoul asupra armelor care vizează Iranul să fie ridicat', a declarat Pompeo la sediul ONU din New York. 'Şi totuşi au ales să se alinieze cu ayatollahii' ne-votând în favoarea rezoluţiei americane care cere prelungirea acestuia, a acuzat şeful diplomaţiei SUA, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales