Data publicării:

Franţa: Arme şi o scrisoare de credinţă faţă de Statul Islamic, găsite în cadrul unei anchete antiteroriste

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mai multe arme şi o scrisoare de credinţă către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) au fost descoperite în cadrul unei anchete privind trei bărbaţi, printre care doi deţinuţi, inculpaţi pentru un plan de atentat în Franţa, au anunţat surse apropiate acestui dosar, citate de AFP.

Scrisoarea de credinţă către SI a fost găsită în posesia unui bărbat care nu se afla în închisoare. Această scrisoare ar fi fost redactată de către unul dintre cei doi deţinuţi.

Cei trei indivizi au fost inculpaţi vineri pentru asociere a răufăcătorilor cu scop terorist criminal. Ţinta precisă a proiectului de atentat nu a fost determinată.

Conform surselor respective, unul dintre cei doi deţinuţi este Zakaria Chedili (31 de ani), condamnat în ianuarie 2016 la şase ani de închisoare pentru participarea alături de jihadişti timp de şase luni, în 2014, la luptele din Siria.

Potrivit cotidianului Le Parisien, creierul grupului este un alt deţinut, un bărbat în vârstă de 27 de ani convertit la islam şi condamnat pentru apologia terorismului.

Cel de-al treilea inculpat, în vârstă de 42 de ani, a ieşit din închisoare la începutul acestui an, conform publicaţiei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel