Frank Lampard, out de la Chelsea. Mauricio Pochettino, aproape de a fi numit antrenorul echipei londoneze
Mauricio Pochettino este aproape de a fi numit antrenor al echipei de fotbal Chelsea, a anunţat presa internaţională, citată de agenţia DPA.
Chelsea s-ar fi înţeles cu fostul tehnician al rivalei londoneze Tottenham Hotspur, potrivit presei. Argentinianul în vârstă de 51 de ani ar urma să-l înlocuiască pe interimarul Frank Lampard la finalul sezonului. Clubul nu a confirmat această mutare.
Chelsea caută un antrenor cu normă întreagă după ce l-a concediat în aprilie pe Graham Potter din cauza rezultatelor slabe.
Potter semnase în toamna anului trecut un contract valabil cinci ani. Lampard, care a pregătit-o pe Chelsea în perioada 2019-2021, a fost adus temporar, dar nu a reuşit să redreseze echipa, aflată pe locul 11 în Premier League.
Pochettino a dus-o pe Tottenham în finala Ligii Campionilor în 2019, înainte de a fi concediat de Spurs în luna noiembrie a aceluiaşi an. El este disponibil după ce s-a despărţit de PSG în vara anului trecut, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News