Francezii ar trebui să poarte din nou măşti sanitare în spaţiile aglomerate, solicită ministrul Sănătăţii
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 28 iun 2022, 09:59
WhatsApp
Francezii ar trebui să înceapă să poarte din nou măşti sanitare în spaţiile aglomerate, solicită ministrul Sănătăţii  / Foto Pexels
Ministrul Sănătăţii din Franța, Brigitte Bourguignon, spune că francezii ar trebui să înceapă să poarte din nou măşti sanitare în spaţiile aglomerate, mai ales în transportul public, în contextul în care țara se confruntă cu un nou val de cazuri de COVID-19, alimentat de noile variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, transmite Reuters.

'Nu spun că măsura ar trebui să fie obligatorie, dar le cer francezilor să poarte masca sanitară în transportul public', a declarat ea pentru RTL, adăugând că o astfel de atitudine reprezintă 'o datorie civică'.

'Nu doar că recomand această măsură, dar chiar o cer', a mai spus Brigitte Bourguignon, potrivit căreia masca sanitară ar trebui să fie purtată din nou şi în alte spaţii închise, precum la locul de muncă şi în magazine.

Franţa a raportat 17.601 de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai mare bilanţ zilnic înregistrat după data de 18 aprilie. În urmă cu cinci zile, coordonatorul campaniei de vaccinare din Franţa, Alain Fischer, a confirmat că această ţară se află în mijlocul unui nou val de cazuri de COVID-19, la fel ca alte ţări europene, şi că el se pronunţă în favoarea reintroducerii obligativităţii de purtare a măştii sanitare în transportul public.

Numărul noilor cazuri a crescut constant de la sfârşitul lunii mai în Franţa

Numărul noilor infectări a crescut constant de la sfârşitul lunii mai în Franţa, iar incidenţa medie a cazurilor zilnice noi, calculată la şapte zile, a înregistrat o creştere de peste patru ori în raport cu media de 17.705 de cazuri din 27 mai pentru a ajunge luni, 27 iunie, la 71.018 de cazuri.

G Ad:

Totuşi, acest total este de cinci ori mai mic decât media de 366.179 de cazuri înregistrate la începutul anului 2022. Numărul persoanelor spitalizate cu COVID-19 în Franţa a scăzut la cel mai mic nivel al său din ultimele şase luni pe 18 iunie - 13.876 -, însă a reînceput să crească de atunci şi a ajuns luni la cel mai înalt nivel al său din ultimele patru săptămâni - 15.099.

În mod tradiţional, există un decalaj de două săptămâni între tendinţa numărului de cazuri şi cea a numărului de spitalizări, urmat de un alt decalaj similar în raport cu tendinţa deceselor asociate COVID-19. Bilanţul deceselor asociate COVID-19 a crescut cu 48 în ultimele 24 de ore în Franţa şi a ajuns marţi la 149.406 de victime, scrie Agerpres.

Citește și - Germania se confruntă cu o nouă creștere a numărului de cazuri Covid. Ce măsuri se vor lua

Reintroducerea utilizării măștilor în interior ar intra în vigoare de la toamnă fiind valabilă din luna octombrie până la Paște și ar urma să acopere transportul în comun, instituțiile medicale, casele de bătrâni, comerțul cu amănuntul și alimentația publică.

Germania ar avea în vedere reintroducerea utilizării măștilor în interior. Acest lucru a fost dezvăluit de zvonurile scurse de ziarul german Welt citat de Europa Today.

Potrivit ziarului, obligația ar urma să intre în vigoare în octombrie până la Paște și ar viza transportul în comun, instituțiile medicale, casele de bătrâni, dar și comerțul cu amănuntul și alimentația publică.  Obligativitatea purtării măștii în școli este încă în discuție.

Germania se confruntă cu o nouă creștere a numărului de infecții cu coronavirus

Având în vedere creșterea numărului de infecții cu coronavirus, ministrul federal german al Sănătății Karl Lauterbach a îndemnat populația să nu intre în panică. 

Simptomele variantelor Omicron sunt în mare parte ușoare, iar rata de vaccinare este ridicată. În cadrul întâlnirii cu jurnaliştii, ministrul a anunţat un plan de pregătire a ţării pentru toamnă.

Potrivit Institutului Robert Koch, săptămâna trecută în Germania s-au înregistrat 428 de cazuri de infectări cu Covid-19 față de săptămâna precedentă când au fost înregistate un număr de 318 cazuri.

Pentru a preveni infectarea se cere utilizarea măștilor în interior și vaccinarea grupurilor de risc.

Institutul German de Sănătate Publică a recomandat pe lângă reutilizarea măștii în interior și o nouă vaccinare a grupurilor cu risc ridicat. Acest lucru nu previne infecția, dar previne formele grave cu risc fatal.

În urma acestor indicații, Lauterbach a prezentat un ”plan în șapte puncte” pentru toamnă, în care a anunțat o nouă campanie de vaccinare cu vaccinuri care ar trebui adaptate noilor variante.

Un nou plan anti-Covid din toamnă dar fără obligativitatea vaccinării

Lauterbach a evitat să reinroducă obligativitatea vaccinării. O propunere de vaccinare obligatorie a fost respinsă de Bundestag în aprilie, anul acesta. Pe lângă campania de vaccinare, ministerul Sănătății dorește să îmbunătățească abilitățile de testare și să facă o utilizare mai țintită a medicamentelor la pacienții care au contractat boala. 

Pe măsură ce infecțiile în casele de bătrâni au crescut din nou în această vară, Berlinul dorește să protejeze mai bine aceste unități din toamnă. Pentru a avea o mai bună imagine de ansamblu asupra situației din spitale, va fi introdus un sistem electronic de raportare care va oferi informații la zi cu privire la ocuparea paturilor din secțiile de terapie intensivă și normală.

Pentru a evita închiderea școlilor, Lauterbach încă lucrează pentru a găsi soluția cea mai eficientă privind protecția elevilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro