Data publicării:
Fotojurnalist Reuters MORT în Afghanistan
Un fotojurnalist al Reuters a murit în Afghanistan, într-un conflict armat.
Danish Siddiqui, un fotojurnalist al Reuters a fost ucis în Afghanistan vineri, 16 iulie, în urma ciocnirilor armate dintre armata afgană și forțele talibanilor. Totul a avut loc în apropierea graniței dintre Afghanistan și Pakistan, transmite BBC și Reuters.
Fotojurnalistul indian, câștigător al premiului Pulitzer, era șeful agenției Reuters din India și realiza un material în Afghanistan când a fost ucis. Acesta era atașat unui convoi al forțelor afgane, convoi care a trecut printr-o ambuscadă în apropierea graniței cu Pakistan.
Siddiqui locuia în Mumbai și lucra pentru Reuters de mai bine de un deceniu.
Guvernul indian nu a reacționat la vestea morții jurnalistului. Momentan, este neclar câte alte persoane au murit în atacul de vineri, 16 iulie. Ambasadorul afgan în India, Farid Mamundzay, a declarată că este tulburat de „uciderea unui prieten”.
Peter Vriers a murit
Proeminentul jurnalistul de investigație Peter R de Vries, care a fost împușcat pe străzile din Amsterdam, a decedat. Într-un comunicat al rudelor sale, aceștia au spus că „Peter a luptat până la sfârșit, dar nu a putut să câștige bătălia”, scrie BBC.
Peter R de Vries a fost împușcat și rănit grav în ziua de 6 iulie în Amsterdam, capitala Olandei. Cetățenii țării au fost obișnuiți cu subiectele de impact ale jurnalistului, care se răfuia cu șefii unor bande ce comercializau droguri. De Vries câștigase faima după mai multe materiale despre lumea ascunsă a Olandei și mai ales după ce a anchetat cazul de răpire din 1983 al milionarului din industria berii, Freddy Heineken.
Știrea inițială în cazul Vriers
Publicaţia Parool relatează, citând martori, că De Vries a fost împuşcat în cap. Ziarul a publicat o imagine de la locul crimei în care se văd mai multe persoane adunate în jurul unei persoane întinse la pământ. De Vries este un reporter celebru în Olanda, cunoscut pentru investigaţiile sale cu privire la răpirea magnatului industriei de bere Freddy Heineken în 1983.
Şi-a câştigat faima şi în SUA după investigarea dispariţiei adolescentei Natalee Holloway în 2006. De Vries a fost ameninţat de mai multe ori de diferiţi reprezentanţi ai lumii interlope în legătură cu mai multe cazuri pe care le investiga, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News