Fotbalul românesc e în doliu: Vasile Ianul a murit
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Fotbalul românesc e zguduit de o nouă tragedie. Miercuri dimineața, la ora opt, a fost anunțat decesul lui Vasile Ianul, fostul președinte al cluburilor Dinamo București și Politehnica Iași, scrie În vârstă de 68 de ani, Vasile Ianul fusese internat în urmă cu 10 zile, într-un spital din Iaşi, din cauza unor multiplie probleme de sănătate. Din acel moment, el nu a mai devenit conştient.

Vasile Ianul, fostul președinte al Clubului Dinamo, în comă la spital

Familia a comunicat că Vasile Ianul va fi înmormântat la Iaşi, zilele următoare. Slujba va avea loc la biserica Sf. Vasile, cea pe care fostul președinte de club a sprijinit-o la mijlocul anilor 80, pe vremea când era preşedinte al Politehnicii Iaşi.

Cine a fost Vasile Ianul?

Vasile Ianul a fost preşedinte al lui Dinamo pe vremea marii echipe a lui Mircea Lucescu, care a oprit hegemonia Stelei. El a fost singurul care a putut să i se opună lui Ion Alecsandrescu, celălalt greu al fotbalului românesc de dinainte de 1989.

Personalitatea lui tumultuoasă a fost una dintre cele care au dominat fotbalul la începuturile anilor '90. A fost participant activ atât la aducerea unor mari jucători la Dinamo, cât şi la vânzarea acestora către cluburi din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel