Data publicării:

Fotbal: Stefan Effenberg a acceptat să antreneze o echipă de liga a 3-a în Germania

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul internaţional Stefan Effenberg, vicecampion european cu Germania în 1992, a acceptat job-ul de antrenor la clubul KFC Uerdingen din liga a 3-a germană, relatează DPA.

Effenberg, 51 ani, ex-jucător la Bayern Munchen şi Fiorentina, a declarat că Uerdingen are un mare potenţial şi sunt convins că împreună putem avea succes.

Uerdingen a jucat ultima oară în Bundesliga în sezonul 1995/1996, iar sezonul trecut s-a clasat pe locul 11 în liga a 3-a.

În sezonul actual, câştigătoarea Cupei Germaniei din 1985 a câştigat doar trei meciuri din primele zece etape şi luptă pentru evitarea retrogradării. Investitorul rus Mihail Ponomarev a demis deja mai mulţi antrenori în acest an şi echipa este condusă de interimarul Stefan Reisinger.

Effenberg, cu 3 trofee în Bundesliga şi Liga Campionilor alături de Bayern Munchen, are o experienţă limitată ca antrenor. El a condus echipa de ligă secundă Paderborn în sezonul 2015/2016. Fostul internaţional german urmează să fie prezentat oficial miercuri ca antrenor la Uerdingen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel