Conform unui act întocmit de Trezorerie, corespunzător anilor 2012, 2013 şi 2014, Sergio Ramos a folosit o companie aflată în proprietatea sa, pentru a-i ceda veniturile sale din publicitate şi a plăti astfel impozite mai mici.
Potrivit El Mundo, Sergio Ramos a plătit deja 500.000 de euro din amendă pe cale administrativă, ceea ce corespunde cotei fraudate, sancţiunii şi dobânzilor, înaintând totodată un recurs în anulare, în care susţine că s-a conformat întotdeauna criteriilor de impozitare stabilite de Agenţia Fiscală într-o inspecţie anterioară la care a fost supus, fiind astfel încrezător că sancţiunea va fi anulată, iar suma plătită îi va fi restituită. În vârstă de 33 ani, Sergio Ramos încasează un salariu de 11,7 milioane euro pe sezon la Real Madrid, club de care este legat prin contract până în iunie 2021, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva