Data publicării:

Fotbal: Pogba, pregătit să "lupte" împotriva rasismului

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Mijlocaşul francez Paul Pogba a declarat, duminică, că este pregătit să "lupte" împotriva rasismului, la o zi după noile injurii rasiste adresate pe reţelele de socializare la adresa coechipierului său de la Manchester United, Marcus Rashford, informează AFP.

"Bunicii şi părinţii mei au suferit pentru ca generaţia mea să fie liberă, să muncească, să poată juca fotbal. Insultele rasiste sunt o dovadă a ignoranţei şi nu mă pot face decât mai puternic şi să mă motiveze să mă bat pentru viitoarea generaţie", a scris pe Twitter campionul mondial cu echipa Franţei, victimă şi el a insultelor rasiste la începutul săptămânii trecute.

Mijlocaşul, în vârstă de 26 de ani, a postat acest mesaj cu copilul său în braţe, în faţa unor tablouri ale tatălui său decedat şi fostului luptător pentru drepturile negrilor Martin Luther King. 

Cei doi jucători ai clubului Manchester United au fost victimele unor injurii rasiste pe reţelele de socializare, după ce au ratat un penalty, francezul contra lui Wolverhampton (1-1), iar englezul contra lui Crystal Palace, sâmbătă (înfrângere cu 2-1).

În urmă cu o săptămână, Rashford îl susţinuse pe Pogba, afirmând: "Gata, ajunge, trebuie să înceteze aceste lucruri. Manchester United este o familie. Paul Pogba face parte din această familie. Îl atacaţi, ne atacaţi pe noi toţi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel