Fotbal - Liga I: FC Viitorul Constanţa a învins-o pe campioana CFR Cluj
FC Viitorul Constanţa a învins-o în această seară pe campioana CFR Cluj.
FC Viitorul Constanţa a învins-o pe campioana CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din cadrul etapei a 12-a a Ligii I de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Ionuţ Peteleu (27), la centrarea lui Rivaldinho, Cosmin Matei a majorat diferenţa (37), cu un şut de la distanţă, cu boltă, în vinclul porţii, iar Rivaldinho a ridicat scorul la unul de forfait (57).
Golul de onoare al liderului a fost reuşit de argentinianul Juan Emanuel Culio (76 - penalty), după ce portarul Cătălin Căbuz l-a busculat în careu pe Valentin Costache.
Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a mai ratat prin Bradley de Nooijer (43), iar ardelenii prin Lacina Traore (47, 87), Valentin Costache şi Mihai Bordeianu (66).
FC Viitorul a egalat liderul la puncte după această victorie, venită după eşecul de la Craiova, cu Universitatea.
CFR Cluj, care venea după înfrângerea cu Celtic din Europa League (0-2 la Glasgow), nu are nicio victorie în ultimele patru deplasări în campionat, în care a înregistrat două egaluri şi două eşecuri.
FC Viitorul Constanţa - CFR 1907 Cluj 3-1 (2-0), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Ionuţ Peteleu (27, autogol), Cosmin Matei (37), Rivaldinho (57), respectiv Juan Emanuel Culio (76 - penalty).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Valentin Mateescu (Ploieşti) - LPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News