Data publicării:

Fotbal: Fostul internaţional italian Claudio Marchisio a agăţat ghetele în cui

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Fotbalistul Claudio Marchisio, 55 de selecţii pentru Squadra Azzurra şi de şapte ori câştigător al Serie A cu Juventus, şi-a anunţat joi retragerea din activitate, la vârsta de 33 de ani, informează AFP.

'Sunt un băiat de la Torino care a visat să joace la Juve şi a reuşit', a declarat Marchisio într-o conferinţă de presă organizată la Juventus Stadium. Supranumit 'Il Principino' ('micul prinţ'), Marchisio a jucat de la şapte ani la juniorii lui Juve, iar în 2006 a debutat în fotbalul profesionist. Mijlocaşul a purtat 12 sezoane tricoul bianconero, până în 2018, cu excepţia unui an în care a fost împrumutat la Empoli.

Accidentat grav la genunchiul stâng în 2016, Marchisio nu a mai fost titular după revenirea pe gazon, iar în august 2018 şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu 'Bătrâna Doamnă', semnând cu Zenit Sankt Petersburg. Şi sezonul precedent a fost afectat de accidentări, astfel că fotbalistul a decis să se retragă. Mijlocaş fin şi complet, Marchisio a jucat aproape 400 de meciuri la Juventus, cu care, în afara celor şapte campionate, a mai câştigat patru Cupe ale Italiei şi a pierdut două finale de Liga Campionilor. Cu naţionala Italiei, el a fost vicecampion european în 2012, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel