'Va fi un meci încins pentru că CFR Cluj va evolua cu titlul pe masă. Prin filosofia lor, ei au o echipă care nu riscă foarte mult. Vom vedea ce putem face şi ce formulă putem alinia, ca să mergem acolo să nu pierdem. Ar fi un lucru foarte bun, având în vedere că întâlnim o echipă foarte motivată, care va juca cu titlul pe masă. CFR Cluj e o echipă pragmatică, o echipă care nu riscă foarte mult. Cam ăsta e obiectivul lor la fiecare meci, să se apere foarte bine şi să nu primească gol. Nu avem foarte mari alegeri de făcut în ceea ce priveşte lotul şi jucătorii cu care vom începe. Sper să fim inspiraţi şi cei la care vom apela să dea totul pentru a ne întoarce cu punct sau puncte de la Cluj.
Şansele sunt cele pe care le avem în fiecare meci. Ocazii am avut mereu, dar lipsa de inspiraţie în faţa porţii a făcut să nu înscriem. Va fi mult mai dificil cu o echipă mult mai agresivă, mai masivă şi foarte bine pregătită tactic', a spus tehnicianul. 'CFR cu un punct e matematic campioană. Noi cu un punct ne-am creşte opţiunile pentru ultimul meci, adică ne-ar fi suficient un egal pentru a ne păstra locul 3. Dar eu consider că indiferent că ne trebuie punct sau puncte, când intrăm pe teren, indiferent că e meci amical sau de Liga Campionilor, trebuie să dăm totul ca să câştigăm. Pentru că dacă vom avea atitudinea din partida cu FCSB, dacă vom fi un pic mai concentraţi, cu publicul în spate, va fi greu să ne învingă cineva. Eu cred că se putea mai mult anul ăsta.
Chiar dacă am pierdut, echipa de locul 2 (n.r. - FCSB) nu ne-a fost cu nimic superioară, asta deşi am avut 7-8 indisponibili. Jucătorii noştri trebuie să se gândească la faptul că pot face mult mai multe lucruri, adică să se claseze mai sus de locul 3', a adăugat el. Corneliu Papură susţine că principala problemă a echipei sale în acest moment este lipsa de concentrare la finalizare. 'În timpul scurt de când am venit cred că am reuşit să imprim un stil ofensiv, pentru că asta e ce îmi doresc. Din păcate suferim la finalizare, mie îmi place jocul deschis în care să ne creăm ocazii. Apoi este doar inspiraţia jucătorului, cât de puternic mental e în momentul când e unu la unu cu portarul. Aici se face diferenţa între jucători, unii înscriu dintr-o ocazie pe care o inventează, iar alţii au nevoie de 3-4 şanse pentru a marca un gol.
Aici se face diferenţa între jucătorii buni şi foarte buni. Necâştigând acasă în primele meciuri din play-off şi în partidele cu echipele de locurile 1-2, s-a făcut diferenţa. În play-off e alt campionat şi trebuie să fii mult mai pragmatic şi să aduni puncte. Exact cum a făcut CFR Cluj. Există frustrări, dar trebuie să ne concentrăm pe ce e acum. Ce a fost, nu mai contează. Acum trebuie să ne gândim doar la meciurile cu CFR şi Viitorul. Dacă am pierde locul 3 ar fi un sezon ratat în raport cu lotul pe care îl avem, cu condiţiile de aici şi cu publicul de aici. Clar ar fi o dezamăgire pentru toţi cei care iubesc Craiova', a explicat el. Chiar dacă nu se află într-o formă bună, fundaşul Isaac Donkor ar putea totuşi juca în partida de la Cluj. 'Donkor nu trece printr-o perioadă bună a carierei. El a luat unele decizii în neconcordanţă cu postul pe care joacă. Dar să sperăm ca psihic să treacă peste această perioadă şi să înceapă să joace bine. Dacă va juca la Cluj? Noi trebuie să folosim toţi jucătorii pe care îi avem disponibili, pentru că avem accidentaţi şi suspendaţi', a afirmat Papură. Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, duminică, de la ora 21:00, în deplasare, formaţia CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, penultima a play-off-ului Ligii I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol