Data publicării:

Fotbal: Claudio Ranieri a confirmat că o părăseşte pe AS Roma la finalul sezonului

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Antrenorul italian Claudio Ranieri a confirmat vineri, înaintea meciului cu Juventus Torino, de duminică, din Serie A, că nu îşi va prelungi contractul şi va părăsi clubul de fotbal AS Roma la finalul acestui sezon, relatează L'Equipe.

Ranieri, 67 ani, a preluat banca tehnică a echipei giallorossa la începutul lunii martie, după concedierea lui Eusebio Di Francesco, care a ratat calificarea în sferturile Ligii Campionilor. Am venit la Roma pentru că reacţia mea la chemarea clubului, ca fan al Romei, a fost una de entuziasm şi dorinţă de a ajuta. Dar jobul meu durează până la sfârşitul sezonului, a declarat Ranieri.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Roma are un deficit de trei puncte faţă de Atalanta, ocupanta locului 4, ultimul care permite calificarea în Liga Campionilor. Claudio Ranieri a cucerit titlul de campion al Angliei în 2016 cu echipa Leicester City, care l-a demis câteva luni mai târziu, din cauza rezultatelor slabe. El a antrenat-o apoi în sezonul următor pe FC Nantes, formaţia portarului român Ciprian Tătăruşanu, înainte de a semna cu Fulham, în noiembrie 2018. Sub conducerea sa, londonezii au obţinut doar 3 victorii în 17 partide, tehnicianul italian fiind concediat în februarie 2019. Claudio Ranieri a mai pregătit-o pe AS Roma în perioada 2009-2011. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel